Test Audi TT 2.0 TFSI: Prioritate pentru performante

Dintre toate aspectele modernizarii seriei Audi TT, evolutia motorizarilor 2.0 TFSI si introducerea noii cutii de viteze S tronic la modelul de varf TT RS sunt partile cele mai interesante.

Tendinta downsizing-ului a fost prezenta in conceptul seriei Audi TT cu mult inaintea pornirii actualului val de motoare turbo cu patru cilindri. Generatia trecuta oferea propulsoare turbo de 1,8 litri capabile sa dezvolte 225 CP.

In ultimii ani, Audi a introdus seria motorizarilor TFSI, avand supraalimentare turbo si injectie directa. In actualul context al downsizing-ului, Audi are o baza de lucru excelenta in seria propulsoarelor 2.0 TFSI. Cilindreea este mai mult decat decenta pentru cazul unor modele sportive (asa ca nu s-a pus problema reducerii sale); in schimb, s-a lucrat la ridicarea nivelului performantelor. Cel mai puternic propulsor 2.0 TFSI disponibil acum pentru Audi TT (inca dinainte de facelift), ofera 272 CP. Asta este suficient pentru a-l propulsa pe TT in liga lui Porsche Cayman (2,9 litri aspirat, 265 CP).

2.0 TFSI – nume vechi pentru un remarcabil motor nou
Pentru ca TT se doreste a fi un model sportiv de mai larga difuzare, sa aruncam o privire la noua tentatie din zona inferioara a ofertei. Avem aici o noua versiune 2.0 TFSI care dispune de 211 CP. Pastrarea denumirii este oarecum inselatoare, ca si cilindreea de 1984 cmc.

Propulsorul de 211 CP in chestiune este, in mare masura, nou. Masa lui este mai mica (blocul motor reproiectat cantareste doar 33 kg), o pereche de arbori de echilibrare asigura o functionare cu vibratii minime. Noua distributie variabila AVS (Audi Valvelift System) a determinat imbunatatirea radicala a curbei de cuplu. Spre deosebire de fostul model TT 2.0 TFSI de 200 CP, care dispunea de 280 Nm la 1800 rpm, noul propulsor de cilindree similara si 211 CP are o valoare maxima a cuplului de 350 Nm la 1600 rpm! In acest context, avantajul de potential al modelului TTS de 272 CP devine, mai degraba, formal.

Caracteristica de cuplu are un cuvant greu de spus pentru latura sportiva a lui Audi TT 2.0 TFSI. Spontaneitatea raspunsului la apasarea pedalei de acceleratie si reprizele foarte rapide corespund unei sportivitati calificate. Cel putin in contextul conducerii pe drumurile publice, nu ai de ce sa-ti doresti mai mult de la un automobil sport. Cu o acceleratie de la 0 la 100 km/h care dureaza numai 6,1 s (cutie manuala) si o viteza maxima de 245 km/h, noua versiune TT 2.0 TFSI satisface cu generozitate exigentele clientelei din segmentul sportivelor. Pentru motricitatea foarte buna si comportamentul in curbe lipsit de nuante subviratoare, recomandam la acest motor tractiunea integrala Quattro.

Cutia S tronic cu 7 trepte a lui TT RS – dedicata sportivitatii
In varful ofertei, pentru Audi TT RS (340 CP) este propusa o noua cutie de viteze cu ambreiaj dublu si 7 trepte. Dincolo de impresiile de conducere coplesitoare pe care aceasta varianta le ofera, trebuie mentionat ca exploatarea la maximum a performantelor sale nu este ceva realizabil pe drumurile publice. Primele cinci trepte ale cutiei sunt suficiente pentru o conducere sportiva stradala. Urmatoarele doua (cu exceptia folosirii in scop economic la drum lung) ar putea fi valorificate mai ales pe circuit.

De asemenea, Audi a perfectionat versiunea TT 2.0 TDI. In privinta ambiantei sonore si a plajei de turatie limitate (specifica diesel), acest motor nu se potriveste prea bine cu spiritul sportiv sofisticat al masinii, dar ramane interesant datorita consumului redus de combustibil. In mers, sunetul motorului este discret si numai in timpul acceleratiilor (cresterea intensitatii) sau la ralanti (vibratii cu frecventa caracteristica) poate fi identificat ca fiind de origine diesel. Pentru a-si convinge cumparatorii, Audi TT 2.0 TDI mizeaza pe o acceleratie de la 0 la 100 km/h in 7,5 secunde si un consum mediu de numai 5,3 l/100 km.

Modificarile interioare si exterioare aduse lui Audi TT tin mai degraba de detalii, dar integrarea mai frumos studiata a detaliilor mastii frontale si ale spoilerului, modificarile blocurilor optice, impreuna cu restilizarea mai multor elemente din aluminiu prezente pe consola centrala a plansei de bord nu vor trece neobservate.

Comercializarea noilor modele Audi TT va demara in luna iulie. Marca germana a plusat la timp in segmentul coupe-urilor cu 2+2 locuri perfectionand seria TT, deoarece, pe piata, a aparut un concurent interesant: Peugeot RCZ. Cel putin in zona versiunilor de baza si diesel lipsite de tractiune integrala, Peugeot RCZ va deveni o concurenta notablia pentru Audi TT. In ceea ce priveste sportivitatea calificata, versiunile Audi TT 2.0 TFSI si cele cu putere superioara sunt reprezentante de inalta clasa pentru caracterul marcii din Ingolstadt.

Adaugă un comentariu