Compromis ideal – pe bune? Semantic vorbind, expresia de „compromis ideal’ e o contradicție în termeni. Când ai spus „compromis’, asta implică deja o cedare de la o situație teoretic „ideală’. Mai sănătoasă ar fi folosirea unei asocieri de felul „compromis potrivit’ sau „dozare convenabilă/preferabilă’ – pentru cei care ar prefera să se ferească aprioric de… compromițătorul cuvânt „compromis’. Dar nu contează, în vremurile noastre întâlnim adesea formularea de „compromis ideal’ cu privire la specificațiile și funcționalitatea automobilelor. Bun – vor comenta unii – și ne-ai pus să ne obosim să citim deja peste 600 de semne ca să ne spui chestia asta?
Culmea: ceea ce am descris mai sus își găsește o reflectare cumva indirectă în unele elemente evolutive ale proiectării și construirii de automobile. Dacă ne luăm după campaniile de marketing, totul e din ce în ce mai minunat (dap, am forțat conștient limitele formulării), deși, dacă ne uităm cu atenție la caracteristicile vehiculelor actuale, unele sunt mai proaste decât au fost cu ani sau chiar decenii în urmă.
Ilustrație AI
Primul exemplu care îmi vine în minte este vizibilitatea. Montanții caroseriei s-au îngroșat, pentru a adăposti airbag-uri. Zonele posterioare ale caroseriilor privilegiază de multe ori aerodinamica și designul în dauna vizibilității spre spate. Da, însă acum ți se dau camere cu acoperire de cel puțin 360 de grade și camere pentru acoperirea unghiului mort al oglinzilor exterioare – vine replica. Camere pe care trebuie să le plătești, vine replica mea. Și tot nu e cum a fost. Montanții groși îmi lasă, personal, senzația că mă aflu într-un bunker pe roți, limitând inclusiv iluminarea naturală a habitaclului – vine replica: tipule, e treaba ta că ești un pic claustrofob.
Apoi, vorbim de compromisuri ergonomice. Aici, nu mă voi îndepărta imediat de tema vizibilității: sunt mașini fabricate în prezent la care oglinda retrovizoare interioară este aproape nefolositoare. Luneta este atât de strâmtă și îngustă, sau eleronul vine fix pe linia oglinzii, încât nu mai ai ce vedea în oglinda retro interioară. Poți să-ți pui o „oglindă’ digitală aftermarket, dacă ții neapărat – va veni replica. Cu neajunsul implicit că, adesea, aceste ecrane – legate la camere situate pe la spatele mașinii – oferă imagini mai greu de interpretat corect pentru creier (deformări supraangulare, contrast limitat, rezoluție proastă, împrospătare înceată a imaginii). Și mai și costă.
Bun, nu vreau să dau aici un prilej de lectură înainte de culcare, așa că mai notez succint: exagerare în integrarea în meniuri de soft a unor funcții care ar trebui să fie instant accesibile la butoane sau comutatoare fizice dedicate, jante prea mari (costă și astea) cu secțiune prea joasă a anvelopelor care provoacă disconfort la rulare și expune la apariția ușoară a gâlmelor pe pneuri sau crearea unor selectoare de transmisie automată neintuitive (mai ales rotunde și triunghiulare/acoperite de volan) doar pentru a propune ceva „altfel’ decât soluțiile consacrate – care, desigur, nu au ajuns degeaba să fie adoptate pe scară largă. Ar mai fi: asistări și avertizări intruzive (uneori îți strică precizia manevrelor și pot deveni factori de distragere a atenției), sau unele comenzi „by wire’ (care se gândesc o vreme înainte să răspundă – eventual în felul lor, nu neapărat cum te așteptai tu, se aplică mai ales la selectoare de trepte de viteză).
Dincolo de tendințele de sofisticare și de introducere apriorică de lucruri noi (mai mult sau mai puțin justificate conceptual), trăim vremuri în care se insistă pe prevenirea erorii umane în comportamentul celor aflați la volan. De multe ori, situațiile critice în trafic apar pentru că omul de la volan nu mai este preocupat de condus, ci de alte lucruri. În viitor, automobilele se vor deplasa autonom, ni se spune. Bun, dar acum traversăm o situație de compromis: controlul pe care îl avem asupra mașinii este filtrat, iar mașina încă nu este capabilă să „se conducă singură’. Să mai menționez, ca un fel de „post scriptum’ că ipoteza preluării prin hacking a funcțiilor unui automobil supradigitalizat planează persistent în peisaj? Până la urmă, nu decide nimeni, „de capul lui’, viitorul. Cert este că, în domeniul auto, suntem pe cale să trecem de la statutul de conducător, la unul de utilizator. Sesizați vreo diferență? Apare aici vreun compromis?