Vehicul ușor, accesibil și bazat pe tehnică nouă – iată filosofia fructificată de MINI inclusiv în raliuri, cu 60 de ani în urmă

vezi galeria foto

În prezent se împlinesc 60 de ani de la seria impresionantă de victorii pe care MINI le-a obținut în Raliul Monte Carlo – competiție cu puternică încărcătură istorică și miză determinantă în termeni de imagine. De fapt, niciun alt oraș nu are motorsportul atât de adânc înrădăcinat în trecutul său precum Monte Carlo, iar MINI a reușit să învingă în acest raliu cu prilejul edițiilor din 1964, 1965 și 1967.


În zilele noastre, seria aniversară MINI 1965 Victory Edition este disponibilă pentru versiunile performante MINI John Cooper Works, MINI John Cooper Works Electric și MINI Cooper S. Varianta MINI Cooper S este echipată cu un motor TwinPower Turbo pe benzină, de 2,0 litri și patru cilindri, care își etalează potențialul sportiv prin intermediul celor 204 CP (150 kW) și 300 Nm de cuplu maxim. Specificațiile respective se traduc printr-o accelerație 0–100 km/h în doar 6,6 secunde. La un nivel și mai ridicat, MINI John Cooper Works oferă 231 CP (170 kW) și un cuplu maxim de 380 Nm, sprintând de la 0 la 100 km/h în doar 6,1 secunde. Performanțele de top în acest context aparțin lui MINI John Cooper Works Electric, având o putere de până la 258 CP (190 kW) și accelerând de la 0 la 100 km/h în remarcabilele 5,9 secunde.


MINI 1965 Victory Edition poate fi comandat pe mai multe piețe globale, inclusiv România, începând din martie 2026. Faptele de palmares la care fac referire specificațiile și personalizarea grafică a actualei serii limitate MINI 1965 Victory Edition pot fi rezumate astfel: după ce nord irlandezul Paddy Hopkirk și copilotul Henry Liddon s-au impus în 1964, victoria a mers un an mai târziu către unul din legendarii finlandezi zburători’. Timo Mäkinen și copilotul Paul Easter. Ei au obținut victoria în Raliul Monte Carlo din 1965 cu un Mini Cooper S având numărul de concurs #52.


Aducând un omagiu culorilor legendare ale exemplarelor Mini de raliu din anii 60, ediția 1965 Victory Edition se remarcă prin vopseaua Chili Red, accentuată de o dungă decorativă albă care se întinde de pe capotă până pe acoperiș și în partea din spate. Ca marcă distinctivă a ediției, un element grafic alb „52′ decorează ambele laterale — o referință la numărul afișat pe modelul original din 1965.


Acoperișul este disponibil fie ca plafon panoramic, fie în varianta Glaced, care oferă un contrast elegant cu culoarea exterioară Chili Red. Autocolantul subtil „1965′ de pe montantul C subliniază cu eleganță anul istoric al victoriei. Jantele de 18 inch din aliaj, în design JCW Lap Spoke 2-tone sau JCW Mastery Spoke Black pentru modelul electric MINI John Cooper Works, nu doar oferă o apariție dinamică, ci și asigură performanță optimă și manevrabilitate sigură pe o gamă variată de suprafețe. Capacele centrale plutitoare și valvele JCW vopsite în schema de culori specifică ediției adaugă accente individuale suplimentare.


La urcarea în automobil, pragurile ies în evidență prin inscripția albă „1965′ pe un fundal roșu și negru. De asemenea, fiecare model al ediției dispune de o dedicație pe interiorul ușii, care oferă informații despre raliul istoric.

Interiorul se bazează pe paleta tradițională de culori JCW și pe JCW-Trim. Finisate în Aracy Anthracite și roșu, oferă un contrast sportiv față de exterior. Detaliile specifice ediției au fost selectate cu atenție pentru a crea o armonie vizuală: spița de la ora 6 a volanului sport și cutia de depozitare din consola centrală prezintă inscripția „1965′, devenind elemente subtile, dar puternice, ale tradiției MINI în motorsport. Numărul de concurs al modelului Cooper S victorios din 1965 decorează capacul cheii, transformându-l într-un simbol zilnic al acestui succes istoric.


Succesele marcante pe care micul automobil britanic le-a obținut pe marea scenă a motorsportului, au făcut din MINI o marcă legendară. Consecință: vedete ale muzicii, precum The Beatles, actori precum James Garner sau Steve McQueen sau prințesa Margaret a Marii Britanii au ales să conducă mașini MINI. Dintr-o marcă de automobile, MINI devenea un simbol britanic, iar motorsportul, cu victoriile Monte Carlo în prim plan, a contribuit considerabil  la acest fenomen unic.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE