Ce te faci cu mărcile exclusiviste ale căror cifre de producție au tot crescut în ultimele decenii? Trebuie să ai grijă ca specificul lor exclusiv să nu se altereze și creezi serii drastic limitate. În acest sens, Lamborghini a inventat noțiunea Few-Off, în virtutea căreia proaspăt prezentatul Lamborghini Fenomeno Roadster va fi asamblat în numai 15 exemplare.
Amintim că abordarea Few-Off a fost materializată în premieră prin versiunile Reventon Roadster, în 2009. Cât despre Lamborghini Fenomeno Roadster, acesta reprezintă o derivare a coupé-ului Lamborghini Fenomeno lansat în 2025. Pentru cine mai era sceptic în privința aplicațiilor supersportive ale hibridizării, partea tehnică a acestei mașini vine ca un contraargument beton.
Sistemul de propulsie HPEV al lui Lamborghini Fenomeno Roadster furnizează 1080 CP. El este alcătuit dintr-un motor V12 aspirat de 6,5 litri și trei motoare electrice. Motorul V12 dezvoltă 835 CP la 9.250 rpm și un cuplu de 725 Nm la 6.750 rpm – cu o putere specifică de peste 128 CP pe litru, un record istoric pentru marcă. Dintre cele trei motoare electric, două sunt amplasate în față, celălalt fiind montat în spate, deasupra cutiei de viteze cu dublu ambreiaj și opt trepte. Acesta are și rolul principal în frânarea regenerativă. Bateria litiu-ion de 7 kWh permite, de asemenea, conducere complet electrică în unele faze ale deplasării.
Automobilul este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 2,4 secunde, de la 0 la 200 km/h în 6,8 secunde și să atingă viteze de peste 340 km/h, demonstrând cu prisosință cum hibridizarea poate fi pusă în slujba performanțelor extreme cu rezultate uimitoare.
Dincolo de toate acestea, Lamborghini se mândrește cu o moștenire unică de mașini super sport în serie limitată. Această tradiție a început în 2007 cu Reventón: primul model în serie limitată, dezvoltat în întregime de Lamborghini Centro Stile din SantAgata, fiind pionierul acestui concept creat de companie. Reventón, împreună cu versiunea sa Roadster introdusă în 2009, a pus bazele unei serii de modele iconice V12 Few-Off, printre care Veneno (2013), Centenario (2016) și Sián (2019), toate prezentate și în versiuni Roadster. Dincolo de valoarea lor istorică, aceste modele au servit în mod constant ca teren de testare pentru soluții stilistice și tehnice aplicate ulterior modelelor de serie.