Debut al comenzilor pentru Renault Megane: decizia va fi înlesnită și de un preț mai „ușor”

vezi galeria foto

Modernizarea amplă prin care a trecut recent seria de clasă compactă Renault Megane a luat în considerare, printre altele, faptul că mai mult de doi din trei cumpărători ai modelului sunt la prima achinzițe de automobil electric din viața lor. În mod special, au fost avute în vedere câteva avantaje pentru a sensibiliza acest gen de clienți.


Gama simplificată, cu mai multe dotări în configurația standard a liniilor de finisare, are atât argumente de confort și funcționalitate, cât și o asimilare mai ușoară a produsului pentru cei care încă nu s-au obișnuit cu aspectele tehnice ale automobilelor electrice. Acum, noul Renault Megane E-Tech electric în echiparea Techno este disponibil pentru comandă în România începând de la 34.000 de euro (TVA inclusă) și rată de leasing de la 349 de euro pe lună.

La nivelul întregii oferte Renault Megane E-Tech electric există având o singură baterie și un singur grup motopropulsor. Referitor la motorizare, aceasta dezvoltă 220 CP, punând la dispoziție un cuplu maxim de 300 Nm. În privința resurselor de energie ale mașinii, vorbim aici despre o baterie nouă cu tehnologie LFP, având capacitatea de 67 kWh. Aceasta oferă o autonomie de până la 500 km (WLTP), iar porcedura de încărcare rapidă a fost optimizată. Astfel, se poate obține o „umplere’ de la 15% la 80% în doar 24 de minute.


Echiparea Techno are o dotare standard generoasă, incluzând: sistem multimedia openR cu ecran dual de 12 inchi și soft Google integrat, planificator de traseu pentru vehicule electrice, cameră digitală la mersul înapoi și volan încălzit, alături de elemente esențiale pentru eficiența și confortul conducerii electrice – aici menționăm pompa de căldură, precondiționarea bateriei și frânarea regenerativă cu padele pe volan și mod „one pedal’. De asemenea, Renault Megane E-Tech dispune de jante noi de 19 inchi și portbagaj având capacitate de 440 de litri.


Pachetele de opțiuni permit utilizatorilor să adauge funcții suplimentare, inclusiv un sistem audio premium Harman Kardon, jante din aliaj Synergy de 20 inchi, un încărcător bidirecțional de curent alternativ de 22 kW, scaune încălzite și un pachet avansat de sisteme de asistență la condus și unul pentru realitate augmentată.

Renault Megane E-Tech electric este disponibil în 5 culori de caroserie: Blanc Nacre, Noire Etoile, Gris Schiste, Rouge Flamme, Bleu Nocturne, plus alte 9 combinații biTon.



CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE