Ana Morodan a câștigat premiul „Blogger în trend” la Gala Unica

Pentru o seară, Palatul Bragadiru a devenit neîncăpător pentru câteva sute de invitați care au participat la prima ediție a Galei Unica. Un eveniment plin de strălucire, în cadrul căruia au fost premiate personalitățile anului 2016, apărute în paginile revistei.


Adela Popescu, Antonia, Ana Morodan, Cabral se află printre vedetele câștigătoare la Gala Unica 2016, ei întrunind cele mai multe voturi ale publicului care a votat pe unica.ro.

Citește – Cine sunt câștigătorii galei Unica 2016

Festivitatea de premiere a fost prezentată de Amalia Enache și Dragoș Bucurenci, care, la începutul evenimentului, au invitat-o pe scenă pe Raluca Hagiu, redactor-șef Unica, pentru a le mulțumi atât invitaților pentru prezență, cât și publicului care a votat și echipei Unica.


Prima vedetă care a urcat pe scenă pentru a primi trofeul la categoria „Fashion Icon’ a fost Adela Popescu, pe care am avut ocazia să o vedem cu un nou look (îi stă foarte bine cu breton). Designerul Stephan Pelger i-a înmânat statueta în aplauzele invitaților, care au avut parte și de o altă surpriză – să o descopere pe Adela, alături de Radu Vâlcan și fiul lor, Alexandru, pe coperta revistei Unica de decembrie, care tocmai a apărut.

Cunoscută pentru stilul ei unic și extravagant, Ana Morodan a urcat de două ori pe scenă. O dată pentru pentru a înmâna trofeul la categoria „Designer la modă’ câștigat de Maria Lucia Hohan, iar a doua oară pentru a primi premiul la categoria „Blogger în trend’.


Rucsandra Hurezeanu a primit trofeul pentru Femeia de carieră a anului 2016 de la Alina Savu, reprezentantul ECCO, iar pictorul Marcel Thiele a fost ales artistul anului, premiul fiindu-i înmânat de Adela Pârvu.

Vedetele câștigătoare care nu au putut participa la eveniment au trimis mesaje înregistrate de mulțumire și reprezentanți pentru a le ridica premiile – Antonia (Beauty Icon), Cabral (Bărbatul anului), Maria Lucia Hohan (Designer la modă), Lidia Buble și Răzvan Simion (Cea mai populară copertă).


Atmosfera relaxantă a serii a fost completată de prezența trupei Lucia & We Singing Colors și de sponsorii acestui eveniment, Microsoft, ECCO și Audi, care au oferit invitaților ocazia de a afla și testa noi produse.

Mulțumim partenerilor care au contribuit la realizarea unei ediții perfecte Gala Unica: Palatul Bragadiru & Ana Event Stuff Martini, Evian, Hallewood Wine, Urban Monkey Azzay, Ateliere Leilbah, Miruna Ardelean & Monica Sache, Ceramic Sparrow, B Model, YES Events, The Brothers M, Best Events & Maxmedia Production, DJ Mihai Leonte, Lucia & We Singing Colors, Photo Jet, Top Line.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE