Până acum exponent al genului conservator, Mercedes-Benz G-Class devine un promotor de excepție al viitorului propulsiei electrice.

vezi galeria foto

Prin însuși evenimentul de lansare al lui Mercedes-Benz G 580 EQ Edition One, producătorul german vrea să ne convingă că electrificarea reprezintă viitorul automobilului la nivel mondial. Prima versiune cu propulsie 100% electrică a seriei Mercedes-Benz G-Class a fost prezentată simultan la Stuttgart, Los Angeles și Beijing. Mai precis, prezentările din SUA și Germania, au avut loc în parcul Franklin Canyon și la muntele Schöckl.


Puține alte autovehicule au influențat cultura pop în ultimele decenii așa cum a făcut-o Mercedes-Benz G-Class. Cu silueta sa pătrată inconfundabilă, nu și-a pierdut niciodată aspectul robust și capabilitățile off-road, devenind în același timp un simbol de performanță și fiabilitate pentru clienții și fanii din întreaga lume. Lansată în premieră în urmă cu 45 de ani, Clasa G, care își ia numele de la Geländewagen, adică autovehicul off-road, și-a format reputația la nivel mondial ca o emblem a mărcii. Datorită durabilității specifice, 80% din toate G-Class-urile construite vreodată rămân în uz pe sau în afara drumului.


„Clasa G este o adevărată legendă și suntem încântați să sărbătorim debutul foarte așteptat al modelului complet electric în Los Angeles. G se simte la fel de bine aici ca și în aer liber. Noua noastră clasă G electrică poate face tot ce poate face G – și mai mult. Poate pătrunde mai adânc în teritorii neamenajate și – cu excepționala funcție G-TURN, continuă să uimească în termeni de abilități de rulare. Cu aceste noi capabilități și caracteristici unice, Clasa G electrică marchează un capitol important pentru Mercedes-Benz ca lideri în propulsia electrică’, a declarat Michael Schiebe, CEO Mercedes-AMG și Head of Mercedes-Benz G-Class și Mercedes-Maybach.


Cu un consum de energie combinat de 30,3-27,7 kWh/100 km, Mercedes-Benz G 580 EQ Edition One confirmă legile fizicii, conform cărora nu poți obține putere dacă nu consumi resurse pe măsură, însă emisiile sale de CO₂ combinate sunt 0 g/km. Capacitatea netă a bateriei sale este de 116 kWh, ceea ce se traduce printr-o autonomie WLTP în jurul a 473 km.


Având patru motoare electrice controlate individual pentru a antrena fiecare roată, Mercedes-Benz G 580 EQ Edition One oferă caracteristici unice de condus atât pe drum, cât și în off-road. Este primul vehicul produs în serie din grupul Mercedes-Benz dotat cu tracțiune, ca să zicem așa, integrală individuală. Cele patru motoare sunt integrate la nivelul șasiului – câte două în fiecare carcasă din dreptul punților față și spate. Roțile sunt antrenate prin semiarbori scurti. Fiecare dintre motoarele electrice dezvoltă o putere maximă de 108 kW (147 CP), sistemul fiind cotat cu puterea maximă de 432 kW (588 CP). Cuplul total maxim este de 1.164 Nm. În coordonare cu ESP și Controlul Central al Propulsiei (CPC), cuplul motoarelor este întotdeauna repartizat exact acolo unde noua Clasă G electrică are nevoie de tracțiune.


Mercedes-Benz G580 cu tehnologie EQ accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 180 km/h. Întrucât motoarele electrice își pot furniza cuplul maxim începând din momentul plecării de pe loc, off-roader-ul complet electric excelează prin putere de tracțiune enormă și controlabilitate excepțională. Acest lucru se dovedește avantajos atât pe pante abrupte, cât și pe suprafețe libere.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE