Autostrada Sibiu – Pitești, tot mai aproape de realitate

vezi galeria foto

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că a fost semnat contractul care are ca obiect principal autostrada Sibiu – Pitești.


„Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Piteşti’ este numele proiectului, iar oficialii CNADNR spun că există șanse mari ca lucrările să debuteze în 2016.

Am solicitat prestatorului să înceapă cu sectoarele mai puțin dificile, Loturile 1 și 5, astfel încât implementarea să se realizeze cât mai repede. În aceste condiţii, lucrările efective la Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea începe în anul 2016', a declarat Narcis Ștefan Neaga.

Contractul atribuit prin licitație publică deschisă va avea o durată de implementare de 17 luni împărțită în următoarele secțiuni: cinci luni elaborarea studiului de fezabilitatea pentru Secțiunea 1 Sibiu-Boiţa şi Secţiunea 5 Curtea de Argeş-Piteşti, 12 luni pentru Secţiunea 2 Boiţa-Racoviţa, Secţiunea 3 Racoviţa-Văleni, Secţiunea 4 Văleni-Curtea de Argeş şi Secţiunea 6 DN 73C Tigveni-Râmnicu Vâlcea și cinci luni pentru Asistenţa Beneficiarului pentru lansarea şi finalizarea licitaţiilor de lucrări pentru
construcţia Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Via | CNADNR

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE