Cetățenii se aliază împotriva taxei Oxigen. Pe ce dată este programat protestul

vezi galeria foto

Un grup de bucureșteni ia măsuri pentru a elimina taxa de poluare pe care Primăria o impune. Aceștia pregătesc un protest.


Citește și:

Lecție pentru Dacia: iată ce oferă Lada Vesta SW Cross cu gardă la sol cât Duster și preț de MCV!!!

 

 

 

Taxa Oxigen, una dintre cele mai nepopulare programe aprobate de Primăria Capitalei în ultima perioadă, încă se află în ape tulburi. Pe fondul criticilor aduse din partea populației, Gabriela Firea a zis că ia în calcul chiar și un referendum prin care cetățenii să decidă dacă sunt sau nu de acord cu această taxă de poluare.

„Dacă doriți, organizăm un referendum, dar este anormal ca noi să organizăm un referendum pentru ceea ce europenii la care noi ne uităm au decis de mult, și anume poluatorul plătește. Mi-a venit acum ideea, încerc să înțeleg cum este mai bine să procedăm. 3 ani m-ați acuzat că nu luăm măsuri cu aceste rable. Când am luat măsura, mitinguri, petiții, jigniri. Facem cum vrea toată lumea’, a declarat Firea recent.


Până la un eventual referendum, cetățenii nemulțumiți de vinieta Oxigen iau măsuri pentru a-și exprima obiecțiile împotriva acesteia. O comunitate Facebook numită „Grup de acțiune împotriva abuzului Primăriei Capitalei – taxa OXIGEN‘, înființată la 26 Octombrie 2019 – imediat după adoptarea taxei –, avea în momentul scrierii articolului 4.722 de membri. Dintre aceștia, 3.238 s-au alăturat cauzei doar în ultimele 30 de zile.

„Scopul acestui grup este anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București prin care a fost aprobată vinieta OXIGEN, care este o noua taxă pe proprietatea oamenilor.’ Iar unul dintre demersurile concrete este evenimentul „Să punem jos zidurile ZACA’, programat pentru 28 Februarie.


„Suntem un grup de acțiune, nu de dezbateri sau controverse nesfârșite și inutile. Scopul nostru este abrogarea Hotărârii 539/24.10.2019 a PMB. Nu ne interesează în niciun fel jocurile politice din jurul acestei probleme create artificial de Primărie. Suntem doar 3.500 din sutele de mii/milioanele de proprietari de mașini afectate de acest abuz. Ca să avem reprezentativitate, să putem crea presiune trebuie să fim măcar 100.000 dintre acestia’, scrie Mihaela Evelina Burlan într-o postare numită „Ce acțiuni concrete avem de făcut’.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE