Colaborare între BMW și Rimac Technology, vizând crearea și producerea noilor baterii destinate sedanului de vârf BMW i7

vezi galeria foto

BMW Group a anunțat implicarea într-un proiect comun cu Rimac Technologies, având ca scop completarea tehnologiei de propulsie Gen6 dezvoltată de BMW cu un sistem inovator de stocare a energiei electrice la înaltă tensiune. Rezultatele dorite țin de o autonomie mai mare și o viteză de încărcare superioară în cazul seriei de vârf BMW i7.


Noul BMW i7 va avea premiera mondială pe 22 aprilie la Salonul Auto China 2026 de la Beijing. Cea de-a șasea generație a tehnologiei de propulsie BMW eDrive (Gen6 – Neue Klasse beneficiază deja de eficiența sa) va include în cazul lui i7 o baterie alcătuită din celule cilindrice litiu-ion cunoscute sub indicativul 4695.

Celulele respective sunt caracterizate, printre altele, de o densitate de energie volumetrică cu 20% mai mare în comparație cu celulele prismatice ale Gen5 și de un circuit de răcire avansat. Noua baterie de înaltă tensiune, care combină tehnologia celulelor Gen6 cu designul consacrat al modulelor Gen5, va oferi noului BMW i7 o autonomie semnificativ crescută.


Utilizatorii noilor versiuni BMW i7 vor putea, de asemenea, să stea mai puțin cu mașina branșată la stațiile electrice de alimentare. Capacitatea de încărcare este crescută, iar timpul de încărcare se vede redus în mod corespunzător.

„Implementăm rapid tehnologiile Neue Klasse în întregul nostru portofoliu de modele – inclusiv, bineînțeles, în sedanul nostru de lux complet electric. Echipele ambelor companii au dezvoltat o soluție personalizată pentru noul BMW i7′, spune Dr. Thomas Engelhardt, vicepreședinte senior pentru dezvoltare stocare și încărcare de înaltă tensiune la BMW Group. „Colaborarea excelentă cu Rimac Technology este un bun exemplu de forță inovatoare europeană.’


Bateria de înaltă tensiune va fi fabricată cu echipamente de ultimă generație la Rimac Technology din Croația și livrată gata de asamblare la uzina BMW Group din Dingolfing, singura unitate de producție din lume pentru sedanurile de lux BMW Seria 7.

Mate Rimac, fondator și președinte al Rimac Group, CEO și CTO Bugatti Rimac, declară: „BMW a fost întotdeauna cunoscută pentru împingerea ingineriei la cel mai înalt nivel, ceea ce a făcut ca această colaborare să fie deosebit de interesantă pentru noi. Împreună, am dezvoltat un sistem de baterii de înaltă tensiune care deblochează întregul potențial al noilor celule cilindrice în timp record, oferind îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește energia, autonomia și performanța de încărcare. Suntem mândri să vedem acum acest sistem produs la scară largă în noul nostru Campus Rimac.’


Rimac Technology este un furnizor de top aparținând Grupului Rimac, specializat în electrificarea din sectorul auto. Portofoliul său este definit de sisteme de baterii de înaltă tensiune, punți electrice, precum și soluții electronice și software dezvoltate și produse intern. Acest lucru face posibilă oferirea de soluții care combină tehnologia avansată cu un grad ridicat de personalizare. Parteneriatul pe termen lung cu BMW Group demonstrează transformarea companiei de la un furnizor de nișă pentru mașini super sport la un furnizor cu capacități extinse pentru proiecte de vehicule produse în serie.


default


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE