Important e să vii cu ceva atractiv, pe care clienții să îl dorească. SUV-ul Škoda Kushaq e un astfel de ambasador al mărcii cehești

vezi galeria foto

Chiar dacă te adresezi unor piețe marcate de limite ale contextului economic și ale standardului de viață local, nu înseamnă că poți să vii cu produse lipsite de caracter competitiv. Forma modernizată a SUV-urilor Škoda Kushaq ilustrează perfect ideea menționată. Iar mărimea pieței din India contează când vine vorba de proporțiile unui succes sau ale unui eșec.


Dincolo de gâdilatul coardei sensibile a clienților (în sanscrită, Kushaq înseamnă „împărat’ sau „rege’), Škoda Kushaq (prin definiție, dedicată pieței din India) evoluează în 2026 atât de mult, încât ar putea reprezenta o tentație și pentru Occident. Dotată cu tehnologii de ultimă generație – inclusiv o transmisie automată complet nouă cu opt trepte și convertor de cuplu, plus funcție de masaj pentru scaunele din spate – la care se adaugă extinderea și modernizarea echipării standard, mașina urmează principiul Škoda Auto India, acela de a face ingineria europeană mai accesibilă pe drumurile indiene.


SUV-ul Kushaq actualizat se bazează pe succesul predecesorului său, care a vândut peste 94.900 de unități și este exportat pe piețe în creștere precum Vietnam, Orientul Mijlociu și Africa. Faptul este de natură să consolideze în continuare stututul mărcii în India, această piață reprezentând al doilea pilon al mărcii în afara pieței europene.

În noua sa formă, Škoda Kushaq se suprapune cu granița dintre segmentele B (clasă mică) și C (clasă compactă). Automobilul are o lungime de 4225 mm, o lățime de 1760 mm, o înălțime de 1612 mm și un ampatament de 2651 mm. Sub caroseria sa se află o versiune dedicată a platformei tehnice MQB A0 (numită MQB A0-IN), tracțiunea fiind numai pe roțile din față.


Škoda valorifică, de asemenea, sinergiile regionale prin exportul seriei Kushaq către Orientul Mijlociu și sub formă de kit CKD pentru asamblare în Vietnam. Începând din 2026, Škoda Kushaq în formă actualizată continuă pe această linie, propunând mai multe caracteristici noi (unele în premieră în segment), păstrând în același timp echipamentele practice ale predecesorului său, inclusiv scaune față electrice ventilate, sistemul active cruise-control, cameră video pentru marșarier cu senzori și pad de încărcare wireless, printre altele.


Cu o gardă la sol maximă de 188 mm, Škoda Kushaq este bine pregătită pentru drumurile dificile. Noutate importantă în materie de confort al conducerii: va fi oferită o transmisie automată complet nouă cu opt trepte și convertizor de cuplu, asociată cu motorizarea eficientă 1.0 TSI, care produce 85 kW și un cuplu de 178 Nm. Acest propulsor este disponibil și cu o transmisie manuală cu șase trepte. Motorul 1.5 TSI oferă 110 kW și un cuplu de 250 Nm. Acest propulsor turbo cu patru cilindri, având tehnologie Active Cylinder, este cuplat exclusiv cu o transmisie automată DSG (dublu ambreiaj) cu șapte trepte. La versiunea 1.5 TSI, Škoda Kushaq dispune și de frâne cu disc pe toate cele patru roți.



CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE