În sfârșit, lunga așteptare privitoare la ce va face BMW cu Alpina în urma achiziționării mărcii din Buchloe de către grupul bavarez pare să se termine. Dezvăluit la Concorso dEleganza Villa dEste din 2026, Vision BMW Alpina este conceptul care anunță un nou capitol pentru demersul rafinării principiilor esențiale promovate de BMW. Vorbim de dinamică elitistă, sofisticare în aspect și stăpânirea deopotrivă a performanței și a confortului.
„BMW Alpina umple un gol în portofoliul nostru aflat între BMW și Rolls-Royce, deoarece vedem un potențial și mai mare în segmentul high-end. Cu Alpina, avem o moștenire puternică și o comunitate globală, pe care dorim să o construim, păstrând în același timp esența a ceea ce reprezintă marca – viteză, confort și sofisticare’, a declarat Oliver Viellechner, directorul BMW Alpina.
„Alpina a reprezentat întotdeauna o idee foarte specifică de performanță și rafinament – unde viteza și confortul sunt ambiții complementare. Rolul nostru, ca noi custozi ai acestui brand, este de a păstra această asociere și de a o modela pentru un context contemporan’, a declarat Adrian van Hooydonk, directorul de design al BMW Group. „Vision BMW Alpina arată cum aceste calități pot fi exprimate cu disciplină și modernitate, sugerând care este direcția noastră pentru acest brand pe măsură ce îl orientăm spre viitor.’
Așadar, tocmai am primit o clarificare legată de ceea ce va fi diferit la Alpina față de preocupările legate strâns de accentuarea amprentei sportive, ale departamentului BMW M. Vision BMW Alpina este o interpretare respectuoasă a moștenirii brandului, modelată prin cele mai contemporane instincte creative. Cu o lungime de 5200 mm, prezența sa este substanțială: lată, joasă și încrezătoare. Linia tipică de coupé a pavilionului este lungă și înclinată, forma sa sugerând atât viteza, cât și capacitatea de a găzdui patru adulți în confort autentic. Un sistem de propulsie cu motorizare V8 completează experiența prin producerea notelor acustice caracteristice ale evacuării Alpina: bogate și profunde la viteză mică, sonore la turații mari. Cum se împacă această tușă conservatoare și ancorată puternic în spiritul clasic-GT cu interiorul inspirat de la BMW Neue Klasse, rămâne de văzut.
Tradiționalele evacuări cu secțiune eliptică în număr de patru, la fel ca și inscripția „ALPINA’ – reinterpretată ca un element metalic prelucrat și lustruit pe spolierul frontal vin să confirme identitatea mașinii. Jantele din față, de 22 de inchi, și cele spate, de 23 de inchi, prezintă designul tipic cu 20 de spițe – o constantă la Alpina din 1971.