Revenirea la esență: Ferrari 12Cilindri renunță la tema sportivității extreme și la alte trenduri, reinventând genul GT rafinat.

Evident, coupe-ul Ferrari 12Cilindri nu poate fi asociat cu stilul retrodesign, deși recunoaștem în formele sale ispirația câtorva modele GT clasice Ferrari din anii 60 -70. Cei mai mulți dintre cunoscători ar fi tentați să-l considere pe Ferrari 12Cilindri ca un succesor de facto al lui Ferrari 365 GTB/4 Daytona. Acesta ar fi, însă, abia vârful aisbergului.

Unul dintre citatele rămase celebre ale fondatorului Enzo Ferrari suna astfel: „m-am căsătorit cu (configurația de) 12 cilindri și nu am mai divorțat niciodată!'. Tot regretatul Commendatore a mai spus, la un moment dat cu referire la domeniul competițional, că: „aerodinamica este pentru cei care nu știu să facă motoare'. Cert este că, deși există automobile Ferrari demne de toată aprecierea având motoare cu 6 sau 8 cilindri, piesele de referință ale mărcii au motorizări V12. Asta își propune și noul Ferrari 12Cilindri să devină: o referință în panoplia GT a producătorului din Maranello.

Automobilul este construit conform configurației GT clasice: motor amplasat longitudinal în față, două locuri, tracțiune spate. Sub capota sa din față găsim o versiune evoluată a blocului V12 de tip F140HD, folosit pentru prima oară în 2002 pentru supersportivele de serie limitată numite chiar Ferrari Enzo. Proiectul respectiv a mai fost integrat și la modelele Ferrari 599, LaFerrari, Monza, 812 Superfast și în controversatul crossover Purosangue. Însă prin Ferrari 12Cilindri, marca se situează mai presus de orice comentarii în privința designului și a calibrării produsului.

În cazul noului coupe, propulsorul V12 aspirat de 6,5 litri furnizează puterea maximă de 830 CP și își atinge cuplul maxim de 678 Nm la regimul de 7250 rpm. Regimul său maxim aduce aminte, mai degrabă, de standardele competiționale, situându-se la 9500 rpm. Cutia de viteze cu dublu ambreiaj are 8 trepte.

Pentru a aniversa 70 de ani de prezență a mărcii din Maranello pe piața americană, evenimentul de lansare a lui Ferrari 12 Cilindru a avut loc la Miami, în Florida.

Adaugă un comentariu

Articole similare