Seria Renault Clio a debutat cu mai bine de 35 de ani în urmă într-un context în care nimeni nu-i invidia pe specialiștii mărcii franceze însărcinați cu realizarea și comercializarea mașinii. Multă lume era pe atunci de părere că ar fi fost preferabilă asigurarea unei succesiuni directe pentru Renault Supercinq și nu lansarea unei serii cu alt nume și design complet diferit.
Pe de altă parte, pretențiile în creștere ale clientelei segmentului B au fost foarte bine întâmpinate pe această cale – a realizării unui produs nou din toate punctele de vedere. În prezent, lansarea celei de-a șasea generații Renault Clio ilustrează din nou o schimvare amplă, de această dată, însă, fără o renunțare manifestă la moștenirea spirituală a generației precedente. Principalele direcții pe care se materializează schimbarea în cazul noului Renault Clio țin de înfățișarea cu expresivitate hightech incisivă și de susținerea coerentă a acestui mesaj prin tehnica și dotările mașinii.
Bineînțeles, Renault Clio mizează pe numeroase elemente de noutate, inclusiv în conceptul gamei sale de sisteme de propulsie. Hibridizarea și-a pus puternic amprenta asupra acesteia. Adoptând un nou sistem de propulsie fulll-hybrid E-Tech de 160 CP, apreciabil atât pentru resursele de putere, cât și pentru eficiență. Renault Clio afișează acum cu un nivel record de emisii de CO2 de 89 g/km și un consum mixt de combustibil de doar 4,1 l/100 km. Acesta oferă economii de combustibil de până la 40% față de un motor convențional pe benzină cu prestații se putere similare și poate să ofere rulare strict electrică până la 80% din timp în oraș.
În interior, o atenție deosebită a fost acordată aspectului finisării, fiind utilizate destule materiale reciclate în pofida unei impresii calitative evident pozitive. Un ecran dublu în formă de V cu sistem multimedia OpenR Link având soft Google încorporat, o varietate extinsă de funcții și până la 29 de sisteme avansate de asistare a conducerii (ADAS) completează o colecție de argumente realmente convingătoare, care bat dincolo de standardele clasei mici.