Se întâmplă și la noi – un șofer frânează brusc în fața unui camion. Cu un Mini. (video)

vezi galeria foto

Cred că este ceva ce mulți dintre noi au trăit sau au văzut la volan. Știți, șicanarea clasică din trafic, atunci când te deranjează altcineva. Ajungi în fața lui și frânezi. Dar oare cei care fac așa ceva se gândesc și la consecințe, la cele mai grave decât o simplă tamponare? Probabil că nu.


Unul dintre exemplele vine dintr-o țară de la care nu te-ai aștepta la așa ceva – Norvegia. Șoferul unui Mini depășește un camion încărcat pe linie continuă și apoi, doar el știe de ce, decide să frâneze brusc. Evident, un Mini se oprește mai repede decât o face un camion. Rezultatul mai jos.

Este interesant faptul că deși cel care lovește din spate este vinovat, în acest caz situația a stat diferit. Poliția a considerat filmarea ca probă și a amendat șoferul Mini-ului, căruia i-a suspendat și permisul pentru 11 luni. Excelent!

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE