Rolls-Royce Phantom: Ai văzut o Phantomă?

vezi galeria foto

Ansamblul fenomenelor care par mai presus de legile și forțele naturii sau ale lumii percepute prin simțuri. Cu alte cuvinte, supranatural. Cel mai bun cuvânt care descrie experiența noastră cu Rolls-Royce Phantom.


Era clar că nu va fi un test obișnuit. Și pentru noi, și pentru unul dintre fotografii cu care colaborăm. Așa că ne-am pregătit din timp și am primit acces la Hotelul Epoque pentru a putea să vă oferim o altă viziune asupra unei limuzine care deja nu se mai compară cu autoturismele, ci cu iahturile. Pentru că invitația de a conduce un Rolls-Royce, oricare ar fi el, este o experiență în sine, nu un test în sensul clasic al termenului.

Evident, dacă ești pornit să cauți nod în papură, vei găsi chiar și aici ceva să nu te facă fericit. Dar nu de asta este vorba în acest material, ci despre un automobil descris drept „cea mai bună mașină din lume’. Da, este adevărat că așa îi spune chiar producătorul său, Rolls-Royce, dar vă putem confirma că nu sunt departe de adevăr.


Iar asta se întâmplă deoarece în proiectarea și în producția oricărui model Rolls-Royce este „pusă’ mai multă grijă și atenție ca nicăieri altundeva. Fiecare detaliu contează, chiar și lucruri la care nu te gândești în mod normal și ajungi să le descoperi pe parcurs. Atunci, ai un mic moment de Evrika: „aaaa, pentru asta e altfel aici! Ce tare, cum de nu s-au gândit și alții la asta!’.

Răspunsul, de cele mai multe ori, este legat de costuri. Iar acesta este un subiect oarecum delicat pentru Rolls-Royce. De unde și comparația cu un iaht și nu cu un alt autoturism de lux. Pentru că îți poți cumpăra fără griji mai multe mașini de lux pentru suma cerută pentru un Phantom. Și cei care cumpără unul au deja mai multe oricum, dar nu gândesc așa, pentru că Rolls-Royce nu este doar o mașină și nici o declarație de venit pe roți.


Cei care cumpără un astfel de model nu au nimic de demonstrat nimănui. „S-au ajuns’ de multă vreme. Cât despre experiența de condus, avem un V12 care accelerează cu adevărat fără efort, cu zero vibrații și fără să simți viteza. Transmisia schimbă imperceptibil și nici indicatorul power reserve nu trădează nimic, iar suspensia ține mașina dreaptă și când scoți toți caii din grajdul lor de fier.


Direcția nu îți livrează toate impuritățile din drum și volanul mare necesită o mică perioadă de acomodare, la fel cum este și cazul comenzilor atipice. Deși este cât se poate de modern, nu te tulbură cu prea multă tehnologie, ci te ține într-o stare oarecum atemporală.

Nu o să îți pese de minute, ore, zile și nici măcar ani. Ești aici, într-un Phantom, ai un V12 lin și fin ca un coniac Remy Martin. Îl savurezi într-un fotoliu vechi din piele, îmbibat de aromă de trabuc și totul se oprește. Dispare ca prin vis tot zgomotul care te perturbă în mod normal. Fix ca în momentul în care ridici geamul la această mașină. E ca atunci când dai televizorul „pe mut’ acasă.


Diferența dintre acest Rolls-Royce și un automobil convențional este atât de mare în materie de antifonare încât pare că ar fi din secolul următor. Sunt mașini electrice în care găsești mai mult zgomot, ceea ce ne face să ne întrebăm oare câtă liniște vom trăi în primul Rolls-Royce cu propulsie electrică. Ce mai pot să vă spun cu mâna pe inimă este că orice altă mașină cu care vei merge după acest Phantom va părea zgomotoasă, nerafinată și depășită de vremuri, deși e plină de ecrane, tehnologii și alte asemenea.


Vestea bună din toată povestea asta, pentru noi toți – cei care nu ne permitem un Rolls-Royce și probabil că nu ne vom putea permite vreodată, este că se pare că există un fel de mecanism în creier care „știe’ că n-ai bani de ea și îți păstrează amintirea vie, fără a face comparație cu mașinile care urmează. E simplu: există Rolls-Royce și restul. Iar cu asta închei.

 

Prima impresie

Ne-a fascinat agilitatea acestei mașini. Asta se întâmplă datorită suspensiei care citește drumul și se adaptează în avans, precum și a sistemului de direcție integrală. Ce nu ne place? Ha!

 

Date tehnice

Motor V12, turbo, benzină – Cilindree 6.75 litri – Putere maximă 571 CP la 5.000 rpm – Cuplu maxim 900 Nm de la 1.700 rpm – Transmisie tracțiune spate, transmisie automată cu 8 trepte – L/l/h 5762/2018/1646 mm – Masă proprie 2.560 kg – Portbagaj 548 l – 0–100 km/h 5,3 s – Viteză maximă 250 km/h – Consum 14,4-14,5 l (NEDC) mixt – Emisii CO2 328 g/km – Preț de la 350.000 de euro fără taxe

 

Verdict

Rolls-Royce Phantom are 130 de kilograme de material de antifonare și anvelope dezvoltate special pentru a fi mai silențioase. Asta este, probabil, cea mai mare diferență între cea mai bună mașină din lume și oricare alta. Nu avem destule pagini în revistă ca să vă spunem cât de deosebită este!

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE