Comparativ Citroen DS3 vs Mini Cooper S vs Alfa Romeo MiTo: Retro sau antiretro?

Citroen si-a centrat campania de promovare a noului DS3 pe dezavuarea curentului retro, cel care a asigurat succesul legendarului Mini si al altor modele de inspiratie istorica.

Intentia Citroen de a sonda zona premium a pietei auto cu o gama paralela a modelelor sale obisnuite a starnit reactii contradictorii printre analisti. In special alegerea momentului a fost considerata destul de neinspirata, data fiind precaritatea pietei auto la momentul lansarii primului model, DS3. Sa platesti mai mult pentru aceeasi masina, doar pentru ca poarta alt nume? Parea de neinteles.

O alta problema pe care o avea de infruntat producatorul francez era imaginea de marca: cine are in vedere cumpararea unei masini din zona premium, cu greu s-ar gandi s-o caute la Citroen. Lasand toate aceste probleme sa fie decise de piata, Citroen a lansat primul model al gamei DS, avand la baza modelul de clasa mica C3, ca un competitor direct pentru modelele iconice Mini sau Fiat 500. Abordarea a fost insa diferita, francezii stergand cu buretele intreaga semnificatie a denumirii DS prin declaratia lor anti-retro. La fel ca la modelele concurente insa, posibilitatile de personalizare ale lui DS3 sunt numeroase, transformand micul automobil intr-un accesoriu de lifestyle, pe care sa-l poti asorta la culoarea esarfei.

Ramane de vazut inca daca aceasta abordare este in masura sa asigure succesul de piata al lui DS3. Pentru a ne convinge de calitatile sale, am testat DS3 cu motorizarea sa de varf in compania lui Mini Cooper S si a lui Alfa Romeo MiTo cu noul motor turbo Multi-Air.

Caroserie
Cele trei modele sunt reprezentantele unor filosofii diferite, din acest punct de vedere fiecare avand altceva de oferit clientilor sai. Mini, spre exemplu, reprezinta o interpretare originala a conceptului BMW, sacrificand aproape totul pentru placerea celui de la volan. Locurile din fata se bucura de tot confortul, in schimb locurile din spate sunt acolo mai mult din motive statistice, fiind greu de folosit chiar si de catre copii.

Portbagajul este cel mai mic din test, fiind abia suficient pentru a acomoda doua valize de dimensiuni reduse. Dar bancheta este fractionabila 50:50, lucru pe care Alfa MiTo nu-l ofera decat contra cost (420 euro), desi dispune de un spatiu generos in spate si de un portbagaj demn de aceasta denumire.

DS3 este cel mai confortabil, iar Mini, Cel mai bine finisat
Ambele modele pot fi personalizate extensiv la nivel de echipamente optionale, in timp ce al treilea model din test, Citroen DS3, este mult mai superficial, limitandu-si posibilitatile de personalizare la nivel vizual, prin combinatiile de culori si materiale pe care le ofera in configurator. Calitatea fabricatiei da castig de cauza lui Mini, dar atat MiTo, cat si DS3 ofera o calitate a finisajelor foarte buna, chiar daca alegerea materialelor este uneori discutabila.

DS3 are un usor avantaj in ceea ce priveste habitabilitatea, fiind deasupra lui MiTo ca oferta de spatiu. Configuratia plansei de bord, cu un decupaj larg in partea dreapta, asigura un spatiu generos pentru pasagerul din dreapta si cel din spatele acestuia.

Propulsie
Cele trei modele mizeaza pe serviciile unui turbo-compresor pentru a creste performantele si a reduce consumul de combustibil. Chiar daca Mini si DS3 folosesc acelasi motor de 1,6 litri dezvoltat in comun de BMW si Citroen, rezultatele sunt destul de diferite, atat la nivelul puterii maxime obtinute, cat si la modul cum este transmisa aceasta putere rotilor motoare. 175 CP pentru Mini produc aceleasi acceleratii fulminante ca si cei 156 CP ai lui DS3, dar, ca reprize, mostenitorul legendei britanice sta mult mai bine decat francezul, gratie unei etajari mai inspirate a cutiei de viteze. DS3 are rapoarte de transmisie lungi, optimizate pentru economie, Citroen neglijand voit latura sportiva a acestui model.

Multi-Air: comanda electronica pentru supapele de admisie
Alfa MiTo propune o abordare originala a temei turbo, prin noul sau motor Multi-Air. Particularitatea sa o constituie sistemul de distributie, care foloseste o singura axa cu came, atat pentru actionarea supapelor de evacuare, cat si pentru a oferi o referinta pentru comanda deschiderii supapelor de admisie. Aceasta se face electronic, complet independent de pozitia axei cu came, oferind o noua interpretare conceptului de distributie variabila. Rezultatul este un raspuns mult mai bun al motorului in regimuri tranzitorii, pe langa alte beneficii de care sunt interesati cumparatorii, ca puterea, cuplul sau consumul si emisiile.

In practica, motorul lui MiTo dovedeste un apetit grozav pentru turatii, oferind prestatii dinamice foarte bune pentru puterea sa teoretica. Este ajutat si de etajarea cutiei de viteze, astfel ca diferenta de putere fata de concurentii din test nu este atat de vizibila in situatii reale.

Confort
Francezii au fost, fara doar si poate, specialistii suspensiilor confortabile, iar DS3 nu se dezminte: are cea mai confortabila suspensie din test. Totusi, caracterul sportiv al modelului isi spune cuvantul, DS3 fiind sensibil mai rigid decat C3 din care provine, in special pe puntea spate, care resimte destul de acut socurile din asfalt. La celalalt pol se afla Mini, care in configuratia Cooper S are o suspensie foarte rigida.

Alfa MiTo se pozitioneaza intre aceste modele, cu un confort superior lui Mini, dar afectat de amortizarea deficitara, ceea ce face ca masina sa oscileze destul de neplacut pe denivelari. Toti cei trei concurenti isi rasfata pasagerii cu scaune comode, cu un bun suport lateral, chiar daca cele din DS3 au perne destul de inguste. In spate, modelele latine ofera confort pentru doua persoane, dar a treia ar complica destul de mult situatia. La Mini, nu se pune problema confortului in spate, copiii care pot incapea acolo nefiind in stare sa-si exprime opiniile pe aceasta tema.

Cu trei motoare antrenate pentru performanta, nu te astepti la prea multa liniste in habitaclu, dar si aici Citroen reuseste sa-si eclipseze concurentii. La viteza constanta, motorul este foarte discret, singurele zgomote percepute fiind cele de rulare. Atat Mini, cat si Alfa isi pun in evidenta ADN-ul sportiv printr-o sonoritate pronuntata atunci cand motoarele sunt in sarcina, dar este vorba de zgomote „cultivate“, placute urechilor pasionatilor.

Conducere
Nu este prima oara cand comparam rigurozitatea lui Mini cu efervescenta lui Alfa MiTo. Nu ne asteptam la nicio surpriza aici. Dar unde se pozitioneaza DS3 in acest comparativ? Citroen, in ciuda succeselor in raliuri, nu s-a remarcat pana acum prin sportivitatea modelelor sale de serie. Cu DS3, lucrurile stau putin altfel.

De fapt, am fost placut surprinsi de agilitatea modelului francez. Nu este un rival pe masura lui Mini, care are o directie incisiva, frane perfect dozate si o tinuta de drum ireprosabila, dar se pozitioneaza la egalitate cu sportiva Alfa MiTo, pe care o depaseste ca tinuta de drum in viraje, modelul italian fiind afectat de un spate mult prea naravas la alternarile de sarcini.

DS3 este agil si placut de condus, dar nu se compara cu Mini
Directia lui DS3 este precisa si corect asistata, iar timoneria cutiei de viteze face placuta schimbarea treptelor, chiar daca rapoartele de transmisie lungi si elasticitatea motorului fac ca aceasta operatie sa nu fie necesara foarte des. Alfa MiTo nu se dezminte de caracterul sau latin, in special cand selectorul DNA este in pozitia „Dynamic“. Atunci directia se intareste, pedala de acceleratie devine foarte sensibila, iar turbina asigura un cuplu motor crescut.

Acele de par sunt abordate cu aplomb, dar succesiunile de curbe rapide si alternarile de sarcini pun probleme deosebite, sistemul de control al stabilitatii avand mult de lucru pentru pastrarea traiectoriei corecte.

Costuri
Cel mai scump model din test este, de departe, Mini Cooper S, dar acesta isi pastreaza foarte bine valoarea la revanzare, investitia initiala nefiind pierduta in totalitate. Alfa MiTo este un model excelent echipat pentru pretul sau, dar este mai susceptibil la devalorizare. DS3 este dificil de pozitionat pe aceasta scala, dar modelele Citroen nu se bucura de o cota foarte buna la revanzare. Modelul francez are si o problema de imagine, fiind cu greu perceput ca fiind premium. Costurile de intretinere dau castig modelului italian care, ca si Mini, are un interval al reviziilor de 30.000 km.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare