Supărat că a fost amendat, șoferul unui microbuz a blocat drumul

Nemulțumit că a fost amendat pentru că transporta mai mulți pasageri decât prevede legea, șoferul unui microbuz care face curse regulate de călători în judeţul Constanţa a blocat un sens de mers, marţi dimineaţă, pe DN 39, în zona podului de la Agigea.

În această dimineață, în jurul orei 6.30, un echipaj al Serviciului Rutier Constanţa a oprit în trafic, pe DN 39, un microbuz de transport persoane, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Independenţa, judeţul Constanţa. Pentru că avea peste 25 de persoane în microbuz pe numai 15 locuri, el a fost amendat de către oamenii legii cu 9.000 de lei.

Conducătorul auto nu a primit deloc cu încântare vestea și pentru a protesta a oprit microbozul transversal pe un sens de mers, în zona podului de la Agigea, timp de aproximativ 40 de minute. În acest timp, poliţiştii au deviat circulaţia pe contrasens în zona respectivă, iar călătorii au coborât din microbuz, continuându-şi drumul cu alte mijloace de transport.

După 40 de minute de negocieri, bărbatul a cedat. Șoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru blocarea cu intenţie a drumului.

Adaugă un comentariu

Articole similare