Piata globala va depasi 100 milioane de unitati in 2020

Piaţa mondială a autoturismelor noi va depăşi 100 de milioane de unităţi până în 2020, în pofida situaţiei dificile a vânzărilor din Europa, a declarat marţi directorul operaţional al grupului Renault, Carlos Tavares.

În 2011, piaţa mondială s-a situat la 78 de milioane de unităţi. Pentru 2020 ne aşteptăm la peste 100 de milioane de unităţi’, a declarat Tavares, prezent la o conferinţă a industriei auto, citat de Le Figaro.

Producătorii auto trebuie să se adapteze cererii, care va fi mai ridicată în unele regiuni, a spus el.

Nu există niciun motiv de disperare în privinţa pieţei auto. Există un potenţial uriaş de creştere, dar trebuie să fim capabili să urmăm schimbările, mai ales geografic’, a adăugat directorul operaţional al Renault.

Grupul francez va înregistra în acest an jumătate din vânzări în afara Europei, obiectiv care conform planului stratgic al Renault trebuia atins până în 2016.