Nu ne e clar cum ar trebui să se pronunțe denumirea mărcii chinezești Zeekr, dar bine că nici nu trebuie să o pronunțăm. În scris, vom face referire la noul automobil electric Zeekr 7GT, al cărui gabarit se integrează în standardele actuale ale clasei mari (segmentul E).
Dincolo de această observație, devine dificil să spunem ce configurație de caroserie îi este caracteristică lui Zeekr 7GT. Cele mai multe surse media l-au numit „estate' sau „break', deși estetica automobilului pune un mult mai clar accent pe latura estetică decât pe cea practică. Eventual, noi vom opina că producătorul chinez a realizat sub forma lui Zeekr 7GT un original mix de break cu coupe, dotat cu patru portiere.
Lungimea lui Zeekr 7GT măsoară 4817 mm, înălțimea este de 1456 mm, în timp ce lățimea ajunge la 2070 mm. Interiorul oferă un spațiu generos pentru cei cinci pasageri care pot lua loc la bord. Cât despre volumul standard al portbagajului, acesta nu este neapărat impresionant, ținând cont de dimensiunile mașinii: 456 l.
Sistemul electric de propulsie este conceput pentru a funcționa la o tensiune de 800 V, de unde apar și certe avantaje în legătură cu timpul redus de încărcare a bateriei. Automobilul permite încărcarea la surse de curent continuu de până la 480 kW, condiții în care se poate încărca o autonomie de 340 km în doar 10 minute. O sesiune de încărcare de la 10% la 80% durează aproximativ 10,5 minute. Sunt disponibile baterii cu capacități de 75 kWh și 100 kW.
Zeekr 7GT va fi disponibil atât în versiuni cu tracțiune spate, cât și integrală. Prestațiile dinamice anunțate pentru versiunea de top a seriei Zeekr 7GT sunt de nivel supersport: accelerația de la 0 la 100 km/h durînd 3,3 s. Viteza maximă este limitată la 210 km/h. Varianta Zeekr 7GT Long Range are tracțiune numai pe roțile din spate și dispune oficial de o autonomie de 655 km (conform normelor CLTC).
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2026/01/zee7gt_00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/11/cuplu-elegant-cumpara-masina-noua-21753.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)