Tesla își deschide prima uzină din Europa

Producătorul american Tesla Motors a inaugurat prima uzină de pe Bătrânul Continent, în orașul Tilburg din Olanda.

Aici va fi asamblat atât Model S, cât și viitorul SUV Model X, cu piese livrate din uzina americană de la Freemont. Planurile preliminare prevăd o producție de 450 de vehicule pe săptămână, însă capacitatea maximă a linei de asamblare poate ajunge și la 1.000 de unități săptămânal.

Uzina din Tilburg are și o pistă de testare de 750 de metri, însă Elon Musk, CEO Tesla, a declarat că „există suficient spațiu pentru o extindere ulterioară’. Mai mult, Musk a confirmat că producătorul american are în plan să deschidă și alte fabrici pe continentul european începând de anul viitor.

Adaugă un comentariu