(P) Sfaturi în alegerea vopselei pentru retuș auto potrivite

În cazul în care îți privești mașina și te întrebi când s-a transformat dintr-un automobil nou, cu aspect impecabil, într-unul care acum are caroseria zgâriată și lipsită de strălucire, trebuie să știi că nu ești singurul șofer care se confruntă cu astfel de inconveniente. Din fericire, poți reda chiar tu mașinii aspectul plăcut, simplu, rapid și fără costuri exorbitante, cu ajutorul vopselelor pentru retuș auto de tip spray.

Există numeroase astfel de vopsele pentru automobil din care poți alege, însă nu toate oferă avantajele pe care ar trebui să le cauți la un produs de acest tip: preț bun, utilizare ușoară, putere de acoperire mare, aderență ridicată, rezistență la zgârieturi și intemperii, uscare rapidă, protecție împotriva coroziunii și compatibilitate a culorii. Toate aceste caracteristici sunt extrem de importante pentru ca rezultatul să fie impecabil și durabil. Totodată trebuie să ai în vedere că aceste vopsele, pentru retuș auto, nu se recomandă pentru vopsirea completă a autoturismului ci doar pentru retușuri parțiale.

Pentru a afla care sunt criteriile pe care este necesar să le luăm în calcul atunci când alegem vopseaua pentru retuș auto, dar și care sunt cele mai bune recomandări de vopsele pentru automobil, am apelat la echipa Econstrukt. În paralel cu varietatea impresionantă de produse din magazinul online Econstrukt, specialiștii sunt gata oricând să ofere cele mai bune sfaturi pentru alegerea soluțiilor care să se plieze pe diverse nevoi și cerințe, în funcție de fiecare proiect în parte.

Iată, așadar, care sunt cele mai importante trei sfaturi de avut în vedere când alegi vopseaua pentru retuș auto , conform celor de la Econstrukt.

Rezistența vopselei la temperaturi ridicate și la razele UV

Temperaturile ridicate din timpul verii, care au ajuns să depășească recorduri în ultimii ani, nu afectează doar calitatea vieții și mediul înconjurător, ci și aspectul mașinii tale. Mai mult decât atât, combinația dintre caroseria încinsă de motor și umiditatea ridicată din aer pot transforma aspectul mașinii într-unul foarte neplăcut, dacă ai folosit o vopsea pentru retuș auto care nu rezistă în astfel de condiții.

Deși majoritatea vopselelor pentru automobil au capacitatea de a rezista la căldură, temperatura maximă variază în funcție de brandul produsului. În medie, o vopsea pentru retuș auto bună ar trebui să reziste la temperaturi de până la 80 de grade Celsius. Găsești astfel de vopsele tip spray în gama DUPLI-COLOR de vopsea auto de la Econstrukt. Mai mult decât atât, acestea sunt rezistente la intemperii, la acțiunea luminii solare și a radiaților UV.

Timpul de uscare

Uscarea rapidă a vopselei pentru retuș auto nu este importantă doar pentru că îți garantează că poți folosi automobilul la scurt timp după vopsire, ci și din alte considerente esențiale. Indiferent de cât de mult îți dai silința pentru a aplica produsul corect, nu poți controla ceilalți factori care ar putea face ca munca ta să fie în zadar: praful, murdăria și insectele care pot ajunge pe suprafața mașinii înainte ca vopseaua pentru retuș să se usuce.

Recomandarea Econstrukt este să alegi doar produse cu uscare rapidă. Câteva repere care te pot ajuta sunt: produsul devine neaderent la praf după aproximativ 10 minute, iar la atingere după maxim o oră.

Brandul vopselei pentru retuș auto poate determina calitatea produsului

Atunci când alegi piese de schimb pentru automobil, cauți unele de foarte bună calitate. De ce ai proceda altfel când vine vorba despre un produs care, dacă este de calitate inferioară, ar putea compromite aspectul mașinii? Din păcate, o astfel de decizie te-ar putea costa mai mult decât o vopsea pentru retuș auto de bună calitate, de la un producător cu experiență.

Dacă vrei un rezultat care să arate bine și care să fie durabil, echipa Econstrukt recomandă produsele DUPLI-COLOR și MOTIP, branduri care, pe lângă calitate superioară recunoscută în lumea pasionaților de automobile, oferă și o gamă variată de culori și finisaje.

În magazinul online Econstrukt poți găsi kit-ul complet de produse cu care să restabilești aspectul plăcut al mașinii tale, la prețuri foarte bune: vopsele auto pentru retuș, lac transparent pentru finisare, grund pentru mase plastice – dacă plănuiești să lăcuiești suprafețele din plastic ale mașinii, vopsea specială pentru piele – dacă planurile tale nu se rezumă doar la exteriorul mașinii, grund pentru suprafețe metalice – pentru un strat de bază optim ce va asigura o vopsire de lungă durată și protecție ridicată împotriva coroziunii, dar și vopsea spray pentru jante – acestea fiind componentele automobilului cele mai predispuse la zgârieturi.

Adaugă un comentariu

Articole similare