Revolutia turbo

Seful dezvoltarii de la BMW, Klaus Draeger, ne spunea acum doi ani si jumatate intr-un interviu, inainte de editia 2009 a Salonului de la Frankfurt, ca un motor in trei cilindri de 1,5 litri cu 50 CP/cilindru este un lucru fezabil. Adica 100 CP/litru. Si BMW e un brand care face revolutie in domeniul motoarelor.

Iata ca dupa doar doi ani, un alt producator – Ford – reuseste sa obtina mai mult dintr-un motor de doar 1 litru cu 3 cilindri, si anume 125 CP/litru. Niciun producator nu a avut curajul unui downsize atat de radical. De exemplu, motorul twin’ al lui Fiat scoate doar 85 CP din 900 cmc si este disponibil doar la clasa mica, nu si la clasa compacta. VW si mai nou Renault obtin doar 105 CP, respectiv 115 CP dintr-un motor mai mare, de 1,2 litri cu 4 cilindri. La Opel, astfel de motoare vor urma in viitor, in timp ce japonezii si coreenii nu au abordat i­nca acest domeniu.

Si Ford nu a facut niciun compromis pentru a obtine aceasta putere litrica impresionanta. Rafinamentul e la cele mai inalte cote, nivelul de zgomot si consumul sunt reduse, iar reprizele sunt incredibil de bune. Cand am vazut ca Ford vrea sa puna acest motor pe B-Max si C-Max, am crezut ca cineva de la Ford e prea optimist. Dar acum cred ca s-ar potrivi perfect. Prin vanzarea lui Volvo, Land Rover si mai ales Jaguar (care era o gaura neagra), Ford a luat decizia perfecta. Iar investitia in tehnologii revolutionare destinate unor produse de masa este calea ideala pentru un viitor solid. Faptul ca un monovolum revolutionar ca B-Max si un motor de referinta ca 1.0 Ecoboost se produc in Romania ar trebui sa fie un motiv de mare mandrie pentru noi.

Adaugă un comentariu