Acest Audi Cabriolet i-a aparținut Prințesei Diana. Acum este de vânzare

“Prinţesa inimilor”, Lady Diana, a fost una dintre cele mai influente femei ale secolului 20, dar și o mare iubitoare de mașini. Acest Audi Cabriolet din 1994 care i-a apariținut Prințesei Diana va merge la licitație.

Sub capota vehiculului se află motorul de 2,3 litri cu cinci cilindri cuplat la o cutie de viteze automată. Mașina a fost cumpărată de Lady Di pe 7 martie 1994, iar după ce a parcurs puțin peste 6.000 de kilometri, exemplarul s-a întors la dealer.

Câteva luni mai târziu, mașina a fost cumpărată de Ian Campbell Dale. După alți doi ani, acest Audi Cabriolet a fost vândut către cel de-al treilea proprietar. Acum, cu aproximativ 35.000 de kilometri și într-o condiție ireproșabilă, mașina va fi scoasă la licitație pe 12 noiembrie. Prețul de vânzare estimat ar urma să fie cuprins între 60.000 și 72.000 de euro.

Via | Carscoops

Adaugă un comentariu