Fantini Collection: Descoperirea sinelui și a universului

Noțiunea de „vehicul' nu trebuie confundată cu cea de „automobil'. Nu toate vehi­culele sunt automobile și nu toate automobilele au rol de vehicule în înțelesul cel mai simplu al termenului. O vizită la Fantini Collection ne-a iluminat.

Dacă acorzi prea mult timp pentru a defini un con­text riguros pe criterii logice, tehnice, realiste, pragmatice, eficiente financiar și altele aseme­nea în vederea desfășurării cu suc­ces a unui demers oarecare (alcă­tuirea unei colecții de automobile, de exemplu), ai putea să constați la un moment dat că rezultatul este lipsit de spirit. Exact acel spirit care te-a pus în mișcare la momentul inițial. Nu e și cazul lui Attilio Fantini.

Colecția sa de automobile, apa­rent eterogenă și haotică, are, de fapt, o coerență proprie și este reprezentativă pentru spontaneitatea și pasiunea care se regăsesc în spi­ritul italian. Attilio Fantini nu a stat niciodată să elaboreze teme și cri­terii pentru muzeul pe care l-a fon­dat la Rassina, el a pornit la treabă sub impulsul pasiunii și, ca să fim sinceri, nici măcar el nu a știut până unde avea să-l ducă aceasta. În esență, colecția a apărut pentru că el a ales și a cumpărat automobile de care nu s-a mai despărțit ulteri­or. Rassina este un mic orășel situat într-o zonă oarecum muntoasă, iar muzeul nu dispune de vreo clădire impunătoare, de capodopere mar­cante cotate la prețuri exorbitante sau de patroni iluștri.

În halele unei foste mici disti­lerii s-a condensat cu timpul și prin grija lui Attilio Fantini o cantitate de­centă de esență pură a culturii auto italiene. Doar atât.

Familia Fantini nu face parte din stratul elitist al națiunii, dar este în­stărită. A avut suficient cheag și în 1969, când mama i-a dat lui Attilio suma de 500.000 de lire ca să-și cum­pere un Fiat 500. Numai că tânărul Fantini a revenit la domiciliu cu o Alfa Romeo Giulia SS 1600 pe care o vânase pe piața „uzatelor'. Nu a du­rat mult și manifestările pasionale ale lui Attilio au dus la înlocuirea ace­lei mașini cu o Giulia 2000 GT Velo­ce. A fost unul dintre puținele cazuri în care Attilio a vândut una dintre mașinile pe care le-a cumpărat din tot sufletul. Ulterior, el a făcut tot po­sibilul pentru a aduna la un loc tot ceea ce a apreciat, a găsit și a putut cumpăra.

Practic, urmărind piața națională și nu numai, el a trăit permanent în imersiune în cultura auto italiană. Au fost și situații în care nu a putut obține tot ce și-a dorit. De exemplu, având la un moment dat bugetul pentru a cumpăra un Lamborghini Miura, s-a văzut în situația de a achiziționa un Abarth 1000 (ceva și mai rar, dar mai puțin notoriu) de­oarece Miura nu încăpea pe platfor­ma tractată de care dispunea atunci.

Colecția Fantini cuprinde, în ma­re parte, mașini sport italiene. Abso­lut admirabilă este reunirea sub ace­lași acoperiș a emblematicelor sportive dotate cu motorizarea Dino V6 (realizată de Ferrari): Fiat Dino Spider, Lancia Stratos și (Ferrari) Di­no 246 GT. Exemplarele Alfa Romeo și Fiat (unele în variante inedite de caroserie) reprezintă grosul colecției. Am notat și prezența a două BMW-uri, ca dovadă că Attilio nu a pus naționalismul mai presus de ad­mirația pentru mașinile sport cu miez tare.

Desigur, nu poți înțelege pe de­plin acest gen de mașini dacă nu le și conduci în competiții. Tânărul Atti­lio a început să participe cu mașini­le sale la cursele montane din nordul Italiei la 25 de ani și a ținut-o tot așa preț de mai bine de un deceniu. El a atacat serpentinele din Apenini și din Alpi la volanul unor mașini de felul lui Stratos, 037, Fulvia, Alfa Ro­meo Giulia GTA 1600 – aceasta din urmă fiind utilizată și întreținută cu­rent de el, niciodată restaurată. Și acum, cei din familie umblă cu această Alfa după treburile de zi cu zi.

O Lancia Delta Integrale a venit, mai recent (prin anii 90), să se ală­ture venerabilei Alfa în uzul familial. La scurt timp după achiziție, doam­na Fantini a fost interceptată de poliție pe când conducea domol această Lancia cu pronunțat caracter com­petițional și a întrebat-o: „doamnă, e mașina dumneavoastră? Unde ați plecat cu un asemenea vehicul? Aveți grijă cum conduceți, că e o mașină ieșită din comun.' Răspunsul a fost cât se poate de deconcertant: „am fost până la piață după legume proaspete și acum mă întorc să gă­tesc'. Cu siguranță, mâncarea servită familiei Fantini în aceeași zi a fost ceva 100% fresh: de la casa lor și până la piață nu sunt nicicum doi kilome­tri, iar dacă livrarea legumelor s-a făcut cu o Lancia Delta Integrale, nu mai rămâne nimic de adăugat…

Timp de 47 de ani, Attilio Fantini a lucrat ca profesor de matematică la școala elementară din localitate în prima parte a zilei și ca dezvoltator imobiliar pe cont propriu, în cursul după-amiezei. De găsirea unei pro­prietăți potrivite pentru expunerea colecției sale (până la urmă a fost distileria închisă din Rassina) și de amenajarea acesteia s-a ocupat în trecutul apropiat. Suntem în 2022 și Fantini Collection trece acum prin­tr-o fază de schimbare a conceptului prezentării.

Cele două hale relativ mari des­tinate expunerii automobilelor se pare că vor reuși cu greu să cuprindă tot ce are de gând Attilio Fantini să pună acolo. Cert este că, la final, vor avea acea notă de intimitate italiană inconfundabilă. Nu va fi prea mult loc printre mașini, așa că te vei afla mereu în imediata lor apropiere, ca și cum ar urma să deschizi ușa și să te sui la volan. Printre mașini, mai sunt expuse componente, scule de service, iar pe pereți – panouri pu­blicitare sau firme vechi de ateliere.

Hala de la intrare are și un nivel superior „decupat' deasupra zonei centrale. De acolo, poți privi în jos șI cuprinde cu vederea mașinile oare­cum înghesuite de la parter. Cea mai veche este un Ansaldo din anii 20, iar cele mai noi sunt reprezentative pentru anii 80 – 90.

Când am fost noi în vizită, sus era în curs de amenajare o zonă de lec­tură cu fotolii și canapele. În apropi­erea acestora vor fi rafturi cu reviste, pliante și alte forme de documente auto vechi. Decorul va reuni multe obiecte vintage și lucrări de artă (nu numai cu profil auto).

Attilio ne-a spus, fără să dea o dată exactă, că ar trebui să venim prin primăvara anului viitor ca să ve­dem toate cele puse la locul lor. De acord, tentația este mare, însă mai apare și următoarea problemă (cel puțin pentru cei care gustă total pa­siunea auto): Fantini Collection va deveni acel gen de sanctuar la care ajungi, intri și de unde nu vei mai vrea să pleci.

Adaugă un comentariu