Mazda Motor Corporation își extinde gama de SUV-uri începând cu anul 2022. Vorbim aici despre două noi modele botezate Mazda CX-60 și Mazda CX-80. Acestea vor fi introduse în Europa în următorii doi ani. În același timp, piața din SUA, precum și alte piețe non-europene vor primi noile SUV-uri CX-50, CX-70 și CX-90.
Noile modele europene, Mazda CX-60 și Mazda CX-80 folosesc pe deplin strategia de dezvoltare și producție a companiei Building Block*2, care încorporează tehnologia Skyactiv, planificarea combinată și producția flexibilă, Mazda își va extinde gama SUV folosind cele mai noi tehnologii.
Noile modele vor fi disponibile într-o configurație cu două rânduri (CX-60), respectiv trei rânduri de scaune (CX-80). Noua platforma tehnică include o serie de motoare Skyactiv-X cu șase cilindri în linie, iar modelele plug-in hybrid vor beneficia de ajutorul unui motor electric. În același timp, motoarele Skyactiv-X și Skyactiv-D cu șase cilindri vor fi disponibile, în standard, alături de un sistem mild hybrid care funcționează la o tensiune de 48 V.
În plus, în prima jumătate a anului viitor, niponii vor prezentată o nouă versiune a primului model electric Mazda MX-30. Aceasta încorporează acum mai multe tehnologii de electrificare utilizând motorul rotativ unic Mazda cu rol de range-extender.

Din 2025, compania are în plan introducerea unei serii de produse noi dezvoltate pe o nouă platformă dedicată mașinilor electrice. Odată cu introducerea acestor modele, Mazda va avansa în procesul de a electrifica în întregime gama până în 2030.
Alături de aceste noi modele, Mazda CX-5 și Mazda CX-30 vor rămâne și în 2022 cei mai importanți jucători din portofoliul niponilor la nivel global în gama de SUV-uri și crossovere Mazda.
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2021/10/Mazda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/04/IMG-20250410-WA0001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2023/04/Mazda-2-facelift-2023-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)