Mercedes-Benz Clasa V modificat masiv de Brabus

Brabus, tunerul de casă Mercedes-Benz, a pregătit un pachet exterior și un kit de performanță pentru Clasa V. Partea frontală a vehiculului german a primit acum un spoiler nou, prize de aer ceva mai generoase, plus un set de lumini cu LED.

Zona posterioară a lui Clasa V are acum un difuzor de aer fals și un spoiler nou care ascunde patru țevi de eșapament. Conform Brabus, modelul poate fi echipat cu jante noi cu dimensiuni de 18 sau 19 inchi, dar și cu arcuri noi care micșorează garda la sol cu până la 25 de milimetri.

mercedes-benz clasa v by brabus (11)

Pentru interior, Brabus a pregătit o tapițerie din piele de înaltă calitate și din Alcantara, iar accesorii sunt produse din fibră de carbon și lemn. Dacă până acum nu v-am trezit interesul, trebuie să știți că Brabus oferă și un pachet multimedia. Acesta aduce două ecrane LCD cu o diagonală de 15,6 inchi, un Apple TV, un player Blu-Ray și un receiver DVBT.

Sub capotă, Versiunea V 250 BlueTEC poate fi echipată cu modulul PowerXtra D4. Acesta îi oferă motorului un plus de 45 CP și 70 Nm. În urma acestor modificări, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 8,8 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 210 km/h.

Adaugă un comentariu