Nissan X-Trail se transformă în Trail Warrior

Nissan va expune conceptul Trail Warrior în cadrul Salonului Auto de la New York. Prototipul are la bază un X-Trail, dar în locul clasicelor roți apar șenilele. Acestea au fost oferite de cei de la Dominator Tracks.

Șenilele au 122 de centimetri lungime, 76 de centimetri înălțime și 38 de centimetri lățime. După cum ați și intuit, Nissan a modificat suspensia și pasajele roților pentru ca șenilele să poată fi montante. Tot la nivel exterior, Nissan Trail Warrior se laudă cu o vopsea specială inspirată de cea a vehiculelor militare.

Modificările exterioare continuă cu geamuri și blocuri optice într-o culoare galbenă, cu proiectoare suplimentare și cu un troliu. Sub capotă, Nissan Trail Warrior a fost echipat cu motorul de 2,5 litri care produce 170 CP și 237 Nm. Resursele unității sunt puse în valoare prin intermediul unei transmisii de tip CVT.

Adaugă un comentariu