Protestul transportatorilor și restricțiile de circulație

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, joi, în București, între orele 5.00 şi 17.00, pentru protestul transportatorilor. Aceștia au anunţat că vor protesta în Piaţa Victoriei faţă de tarifele mari pentru RCA.

Cele patru patronate ale transportatorilor rutieri care protestează joi în Piaţa Victoriei consideră că Ordonanţa de urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri de Guvern nu rezolvă problema pe termen lung legată de tarifele RCA.

UNTRR, FORT, APTE 2002 și APULUM atrag atenția cã plafonarea tarifelor RCA de cãtre Guvern s-a făcut fără a se menționa valorile, lăsând în sarcina ASF stabilirea acestora, același ASF cu aceeași conducere care a provocat criza actualã din piața RCA.

Protestul transportatorilor – Zonele cu circulație rutieră restricționată

Circulaţia va fi restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, începând cu ora 5:00, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei. Circulaţia pe Strada Arhitect Ion Mincu va fi permisă în permanență.

Începând cu ora 5:00, circulaţia va fi resistematizată prin asigurarea traficului pe două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu.

Șoferii vor putea circula pe Calea Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Strada Buzeşti şi Bulevardul Lascăr Catargiu. Între orele 15:00 şi 17:00, participanţii la protestul transportatorilor vor părăsi zona. Conform polițiștilor, restricţiile se vor aplica pâna la ora 17.00.

Sursa | Libertatea

Adaugă un comentariu