Cum plătești prin sms taxa de pod Fetești – Cernavodă

Începând cu luna mai, CNADNR a introdus sistemul de plată electronic pentru podul Fetești – Cernavodă. Mai jos, găsiți toți pașii pe care trebuie să îi urmați atunci când alegeți să plătiți taxa de pod Fetești – Cernavodă prin SMS.

 

Când trebuie achitat tariful de pod Fetești – Cernavodă

Șoferii pot achita acest tarif în afara Agenției de Încasare Fetești, în avans sau până la ora 24 a zilei urmatoare trecerii. Plata prim SMS se poate efectua numai pentru o singură trecere și se taxează în conformitate cu termenii și condițiile operatorilor de telefonie mobilă.

 

Care sunt tarifele pentru traversarea podului Fetești – Cernavodă

Cum plătești prin sms taxa de pod Fetești – Cernavodă

Cum plătești prin SMS taxa de pod Fetești – Cernavodă

Cei care aleg să plătească taxa de pod Fetești – Cernavodă trebuie să trimită SMS la numărul 7577 (Orange, Telekom, Vodafone, DigiMobil). În mesajul trimis către acest număr, clientul trebuie să precizeze numărul de înmatriculare și categoria tarifată, conform imaginii de mai sus.

 

Exemplu pentru autoturism: B12ABC 1 (număr de înmatriculare B-12-ABC; categoria 1 )

Iată și exemplul nostru. 

 

Cum plătești prin sms taxa de pod Fetești – Cernavodă

 

Așa arată SMS-ul trimis de noi către numărul 7577 cu răspunsul automat și acceptul plății pentru taxa de pod Fetești – Cernavodă.  

 

 

Cum plătești prin sms taxa de pod Fetești – Cernavodă

 

Cum arată SMS-ul cu confirmarea efectuării plății și termenul de valabilitate al acesteia.

Atenție!

Categoriile tarifare definite sunt: 1,2,3,4 fiecare din acestea reprezentând una sau mai multe tipuri de vehicule.

Plata prin SMS se poate efectua numai pentru o singură trecere și se taxează în conformitate cu termenii și condițiile operatorilor de telefonie mobilă.

Taxa plătită în avans este valabilă timp de 1 an. 

Dacă ai uitat toți acești pași poti trimite SMS cu textul INFO la numărul 7577.

Cum plătești prin sms taxa de pod Fetești – Cernavodă

Sursă | CNADNR

Cum plătești prin aplicaţie taxa de pod Fetești – Cernavodă

Începând din 21.09.2017, utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România pot achita tariful de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă (peaj) și a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din Romania (rovinieta) și prin intermediul aplicației mobile “etarife”, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Aplicația mobilă etarife este disponibilă în magazinele App Store, Play Store și Marketplace, aferente sistemelor de operare IOS, Android si Microsoft. Aceasta completează procedura de achiziţie a rovinietei şi taxei de pod care pot fi comandate în continuare şi de pe site-ul www.erovinieta.ro.

    Caloianu says:

    Nu am inteles cum se plateste tariful prin SMS ? Operatorul de telefonie mobila taxeaza SMS-ul si apoi opreste valoarea tarifului pe factura lunara in caz de abonament, dar cum se face cu cartela preplatita ? Ce comisioane se platesc in plus pentru acest sistem de plata ? De ce nu se comunica aceste detalii privind plata prin SMS si se mentioneaza numai cum se trimit si se primesc SMS-urile ?

Adaugă un comentariu