3 idei care te scapă de plictiseală la drum lung

O excursie de aproape 1000 de kilometri cu maşina se poate transforma într-un coşmar atunci când ceilalţi ocupanţi ai autoturismului sunt neprietenoşi.

Vara trecută, la invitaţia unor prieteni apropiaţi, am plecat împreună cu soţia într-o excursie de nouă zile prin Grecia, cu autoturismele. Am fost trei familii, şi pentru că prietenii noştri mergeau şi cu cei doi copii ai lor, noi am fost repartizaţi în altă maşină, împreună cu naşii lor, pe care abia îi cunoşteam.

Excursia a fost la un pas să se transforme într-un fiasco încă de la dus: ne considerăm un cuplu prietenos şi amuzant, eu şi soţia, dar am reuşit să legăm o conversaţie cu partenerii de drum abia după ce am trecut graniţa în Grecia. Mi-aş fi dorit atunci să ştiu ce pot face ca să scap de plictiseală, în afară de a dormi şi de a butona telefonul.

Am avut noroc, totuşi, pentru că drumul de întoarcere a fost mult mai plăcut: după nouă zile petrecute pe malurile Mediteranei, ne-am împrietenit cu naşii prietenilor noştri şi am reuşit să găsim, împreună cu ei, câteva soluţii care să ne anime călătoria.

  • FĂ TOATE LUCRURILE CARE TE RELAXEAZĂ

E cel mai la îndemână sfat pe care-l poţi aplica la orice drum lung, în pauzele în care laşi volanul altcuiva: fă activităţi care te relaxează. Odată cu trecerea orelor, oricât de mare este entuziasmul, plictiseala o să-şi spună cuvântul şi de aici până la o stare de nervozitate sau chiar supărare nu mai e mult.

  1. ia cu tine o carte sau un Kindle şi reia povestirea aceea pe care te chinuieşti să o termini încă din iarnă
  2. vizionează un film sau un episod din serialul preferat pe telefonul mobil, dar ai grijă să foloseşti o pereche de căşti, ca să nu-i deranjezi pe ceilalţi
  3. poţi să şi tragi un pui de somn, dacă aţi plecat cu noaptea în cap şi nu ai apucat să dormi suficient

Dacă eşti fumător, alege un dispozitiv IQOS: nu lasă scrum, nu rişti să-i enervezi pe ceilalţi pasageri, pentru că nu mai este fum în mașină, şi nici nu-l stresezi pe şofer să facă popas ca să poţi fuma o ţigară.

Orice ai alege, totuşi, nu uita că nu eşti singur în maşină şi că interacţiunea cu cei din jur îţi poate aduce mult mai multe satisfacţii.

  • ŢINE UN JURNAL VIDEO

Nu te-ai fi gândit la această variantă de a petrece timpul, nu-i aşa?

În ziua de astăzi, toată lumea are la degetul mic un smartphone cu o cameră video decentă – majoritatea filmează HD -, iar reţelele de socializare sunt pline de filmuleţe care nu spun nimic. Un road trip este un motiv mai mult decât suficient pentru o serie de videoclipuri care să spună povestea călătoriei voastre.

Degeaba faci un album foto pe Facebook la întoarcerea din concediu: fotografiile nu vor transmite niciodată în totalitate emoţia şi bucuria pe care o poate transmite un videoclip filmat la momentul oportun.

Foloseşte-te de timpul petrecut în maşină la drum lung pentru a filma scurte momente de câte un minut-două în care vorbeşti despre următorul popas sau despre ce te-a marcat la ultimul obiectiv vizitat.

Nu uita să le ceri părerea şi celorlalţi pasageri, dar ai grijă cu şoferul: nu-i distrage atenţia. Mai bine îl filmezi la următorul popas.

Împreună cu imaginile filmate la faţa locului, vei putea să-ţi regizezi filmul perfect al călătoriei tale. Nu ai nevoie decât de suficient spaţiu de stocare şi de o aplicaţie de editare video, cum este iMovie pentru iOS sau PowerDirector pentru Android.

  • ORGANIZEAZĂ UN CONCURS DE KARAOKE

Sigur, nu ai terminat Conservatorul şi nici printre ceilalţi parteneri de călătorie nu este vreun Pavarotti sau vreo Lady Gaga. O repriză sau două de karaoke, mai ales la drum lung, pot avea totuşi un efect incredibil asupra moralului şi a stării de spirit, măcar prin faptul că va provoca valuri de râs.

E de preferat să faci selecţia melodiilor înainte să pleci la drum şi să le stochezi pe un USB încăpător. Ideal ar fi să ai şi un modulator FM la tine, pentru cazul în care autoturismul nu e dotat cu mufă pentru USB. Nu te baza pe radio, mai ales dacă vei călători peste graniţe, şi alege melodii pe care să le ştie mai toţi pasagerii din maşină.

Foloseşte ca punct de reper perioada în care toată lumea era în liceu: melodiile de atunci le-au rămas cu siguranţă întipărite în memorie, aşa că le va fi uşor să le preia versurile din zbor în momentul în care vei apăsa pe butonul de play.

Ca şi la videoclipuri, acelaşi sfat e valabil şi aici: şoferul are voie să nu se concentreze prea tare asupra versurilor din hitul “Lasă-mă papa la mare”, de exemplu: ochii lui trebuie să fie la drum.

Pe lângă ideile de mai sus, nu uita că sunt şi alte lucruri pe care le puteţi face pentru a mai dezmorţi atmosfera la drum lung: de exemplu, un joc de “Fazan” este actual la orice vârstă, dar poate ar fi mai interesant dacă aţi planifica popasurile în locuri care merită vizitate.

E drept, o parcare sau o benzinărie pe marginea autostrăzii sunt mai la îndemână. Dacă te documentezi câteva minute înainte de plecarea la drum, însă, poţi descoperi nişte adevărate bijuterii turistice de-a lungul traseului.

Până la urmă, reţeta ideală pentru o călătorie plăcută e simplă: bucură-te de experienţă şi lasă grijile şi nervii acasă.

Sursa foto: Shutterstock

Adaugă un comentariu