De ce nu e bine să te urci pe bicicletă după ce ai consumat alcool

Alcoolul nu prea face casă bună cu nicio activitate. Un bătrân în vârstă de 72 de ani din Sibiu a aflat acest lucru pe pielea lui după ce s-a urcat sub influența aburilor bahici la ghidonul bicicletei.

Din păcate, acesta a intrat cu bicicleta pe contrasens într-un sens giratoriu și a fost accidentat de un șofer care conducea regulamentar.

‘Un localnic în vârstă de 72 de ani, circulând cu bicicleta pe strada Târgu Fânului dinspre strada Rusciorului, la intersecția cu strada Viitorului, în sensul giratoriu, a pătruns pe contrasens pentru a vira la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un alt sibian în vârstă de 66 de ani’, au explicat polițiștii sibieni.

Din fericire, biciclistul aflat în stare de ebrietate (0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat) a scăpat cu o serie de răni care nu i-au pus viața în pericol.

Via | Turnulsfatului

Adaugă un comentariu