Chiar de la debut, cea de-a treia generație Mercedes-Benz GLA mizează fără ezitări pe propulsia electrică

Pe lângă o spulimentare a detaliilor cu specific luxos, noua generație a seriei de SUV-uri compacte Mercedes-Benz GLA ține să demonstreze și că a făcut un salt tehnic considerabil față de predecesorul său. Atât sistemele electrice de propulsie, cât și dotarea digitală a interiorului vin să argumenteze aspectul respectiv.

„Noul Mercedes-Benz GLA a fost conceput pentru a uimi clienții în fiecare zi. Bazându-ne pe 140 de ani de inovație, am construit cel mai expresiv GLA de până acum. Pe lângă un interior având concepție totat schimbată, care aduce și mai mult spațiu și confort, am avut grijă să sporim și mai mult atractivitatea caracteristiciloe pentru care a fost mereu apreciat cel mai bine vândut model compact al nostru', a declarat Ola Källenius, Președintele Consiliului de Administrație al Mercedes-Benz Group AG.

Încă de la debutul comercializării, în noiembrie, clienții vor putea alege între trei variante de motorizare complet electrice. La baza ofertei, Mercedes-Benz GLA 200 electric dispune de 165 kW și are o baterie litiu-fier fosfat (LFP) cu o capacitate netă de 58 kWh. La nivelul imediat superior, sistemul de propulsie al versiunii Mercedes-Benz GLA 250+ electric dezvoltă o putere de 200 kW. Varianta de vârf va fi Mercedes-Benz GLA 350 4MATIC electric, care propune o putere de 260 kW, tracțiune integrală și performanțe pe măsură. Sprintul său de la 0 la 100 km/h durează 5,4 secunde. Atât GLA 250+, cât și GLA 350 4MATIC sunt echipate cu baterii NMC (nichel-mangan-cobalt), având o capacitate netă de 85 kWh. Un alt model, dotat cu o baterie NMC de 71 kWh va apărea la începutul anului 2027.

Cu o autonomie de până la 657 de kilometri (WLTP), noul Mercedes-Benz GLA electric ridică la un nivel înalt compatibilitatea de utilizare zilnică și de croazieră a SUV-urilor electrice din segmentul său. Mercedes-Benz GLA electric poate rula non-stop, de exemplu, de la Berlin la München, de la Paris la Bordeaux sau de la Madrid la Barcelona. Dacă doriți să mergeți și mai departe, o autonomie de până la 270 de kilometri (WLTP) poate fi reîncărcată în zece minute datorită calibrării sistemelor de propulsie pe tensiunea de 800 V. Încărcarea rapidă la curent continuu presupune branșarea la stații de alimentare de 800 V având o capacitate de încărcare de până la 320 kW. Cu convertorul de curent continuu opțional, GLA poate utiliza și stații de încărcare de 400 V. Puterea de încărcare la curentul alternativ din rețeaua casnică este de până la 22 kW.