Căldură în mașină = eco

Pornirea la rece afectează atât motorul, cât și mediul. Sistemele electrice de preîncălzire protejează motorul și îți aduc și un habitaclu cald în diminețile reci. Uite cum să ai și tu așa ceva!

După nopțile reci, prima pornire a zilei este un mic chin pentru mașină. Bateria va trebui să lucreze din greu, motorul va suferi o uzură accelerată și emisiile sunt și ele mai mari. Dar există o altă cale: montajul unui sistem de încălzire auxiliar. Acesta costă în mod normal 1.200 de euro fără montaj și consumă carburant. Mai au și un mic impact asupra bateriei, mai ales pe distanțe scurte, dar ai căldură în mașină din prima.

Mult mai ieftin și mai ecologic este un sistem de preîncălzire al motorului. El este bun pentru cei care au o priză lângă locul de parcare și care fac în principal drumuri scurte cu mașina. Un asemenea sistem pleacă de la 250 de euro. Își face banii în timp, deoarece datele arată că o pornire la rece și emisiile rezultate sunt comparabile cu un drum de 300 de kilometri cu motorul cald. Auch!

Modelul nostru este „Defa WarmUp 1900 Bluetooth, iar el este instalat pe o Clasa E veche de 11 ani. Funcționează fix ca un încălzitor prin imersiune. Sigur le știți, unii vă făceați ceaiul cu ele. Se montează în locul unui dop din blocul motor. Astfel, elementul de încălzire va ridica atât temperatura blocului motor, cât și pe cea a lichidelor din acesta. Va rezulta o pornire la rece mai facilă și cu frecări mai mici în motor. Asta vă aduce o reducere a uzurii, a consumului și a emisiilor de noxe.

În plus față de acest încălzitor pentru blocul motor, la interior se montează un ventilator de 1900 de wați. Acesta va face căldură la bord și geamurile vor scăpa de condens. Pe deasupra, bateria mașinii va fi încărcată. Pentru că nu folosește pic de carburant, acest sistem poate fi folosit și într-un garaj, caz în care vei beneficia de un interior cald și de un motor protejat.

Sistemul merge destul de simplu. E legat la priză și are o mufă dedicată ca să poată face această legătură. Ambele componente majore, adică ventilatorul de interior și elementul de încălzire a blocului motor, sunt alimentate de la o sursă de 230 de volți. Montajul se face în aproximativ trei ore într-un atelier cu experiență în domeniu și vei avea motorul cald la fiecare pornire pe care o faci de acasă sau de la orice loc din care vei avea acces la o priză de exterior. Poți să și programezi această pornire, dar pentru asta ai o aplicație dedicată.

Merge prin Bluetooth, deci raza de acțiune este de maximum zece metri. Chiar și așa, sistemul își face banii într-o iarnă serioasă. Sau dacă vrei să protejezi motorul tău. Dar stai, cine nu vrea așa ceva? Mai greu cu priza aia liberă lângă locul de parcare!

 

Montarea unui sistem de preîncălzire a motorului în 10 pași

1. Inspecție: unde montezi noile piese? Trebuie să găsești un loc pentru fiecare componentă.

2. Scurgere: lichidul de răcire va trebui scurs. Dacă era nou, pune-l într-un vas curat și refolosește-l.

3. Căutare: aceasta este poziția greu de accesat a dopului pe care îl vom înlocui. Nu este floare la ureche.

4. Demontare: dacă scoți dopul cu grijă, nu strici filetul din blocul motor și poți merge mai departe. Bun!

5. Montaj: în locul acelui dop vei pune elementul de încălzire. Ai grijă cât de tare îl strângi, nu e de joacă!

6. Pregătiri: ventilatorul de la interior are nevoie de un loc bun pentru a încălzi habitaclul. Măsoară!

7. Fixare: ventilatorul de interior se potrivește sub torpedo și nu va afecta funcționalitatea mașinii.

8. Instalare: unitatea de control se montează în compartimentul motor și ține și încărcătorul sistemului.

9. Găurire: da, va trebui să faci și asta. În bara de protecție. Pe aici va ieși mufa pe care o vei conecta la priză.

10. Conectare: cu o aplicație dedicată, sistemul e la buricele degetelor tale. Merge prin Bluetooth.

 

Sfatul nostru

Fără să consumi pic de carburant, fără emisii și fără efort în plus pentru bateria mașinii. Este cu adevărat eco dacă ai la priză curent din surse regenerabile. Altfel, doar te bucuri de faptul că vei polua mai puțin cu motorul cald și vei consuma mai puțin carburant pe termen lung. Este o investiție!

Adaugă un comentariu