Revista AUTO BILD nr. 12 din 8 iunie 2017

Povestea de copertă a acestei ediții a revistei AUTO BILD are în centrul scenei noua Honda Civic și lansarea ei în România. Aceasta introduce în clasa compactă un pachet tehnologic impresionant, comportament sportiv și spirit practic fără egal.

Viitorul BMW Seria 8 este prefigurat de un concept spectaculos, despre care puteți citi toate detaliile în cadrul rubricii Mașini noi. Tot aici am pus și toate informațiile despre Skoda Karoq, cel mai nou SUV Skoda.

Cele mai noi modele intrate e piață vă așteaptă cu impresii de conducere în cadrul rubricii Test drive. În acest număr avem Volvo XC60, Opel Crossland X 1.2 Turbo, Opel Mokka X 1.4 Turbo, Toyota Yaris Hybrid și Renault Captur TCe 120.

Înainte de a intra în detaliile testului comparativ din acest număr (SUV-uri compacte premium – Audi Q3 2.0 TFSI quattro versus Mini Cooper S Countryman All4, Mercedes-Benz GLA 220 d 4Matic) vă invităm la un nou concurs marca AUTO BILD, intitulat „Echipa de teste. Citiți în acest număr ce trebuie să faceți pentru a vă înscrie și a face parte din echipa de teste AUTO BILD.

Ca model pentru rubrica de mașini rulate avem o propunere cu care nu puteți greși: a doua generație a lui BMW X3. Acesta dovedește o fiabilitate remarcabilă, dar are și un preț care justifică toate calitățile sale.

În încheierea acestei ediții avem, ca de obicei, o poveste fascinantă de la Vișeu de Sus. Aici nu există șosele, iar singura cale de acces este linia de mocăniță care parcurge Valea Vaserului. Surprinzător, pe aceasta nu circulă numai trenuri, ci și mașini. Mașini fascinante, desigur.

Despre toate acestea și multe altele puteți citi în numărul 12/2017 al revistei AUTO BILD, aflat deja în rețeaua de difuzare a presei.

Adaugă un comentariu