Revista AUTO BILD nr. 23 din 10 noiembrie 2016

Cel mai important subiect al ediției: Volkswagen Golf trece printr-o serie de actualizări. Un design mai modern, cu faruri și stopuri LED, sisteme multimedia îmbunătățite (cel de top având un ecran de 9,2 inchi și control prin gesturi), un instrumentar de bord digital de 12,3 inchi, plus noi motorizări și multe sisteme de asistență – acestea sunt doar o parte din noutățile pe care le primește bestsellerul german.

Și frații de platformă ai acestuia, Skoda Octavia și SEAT Leon, au fost revizuiți recent. Modelul ceh a primit un design foarte controversat, cu trimiteri către generația anterioară a Clasei E de la Mercedes, iar compacta iberică a trecut printr-o restilizare foarte subtilă, concentrată mai mult pe tehnologie.

Sunteți pregătiți de un pick-up cu sigla Mercedes-Benz pe capotă? Ați face bine să fiți, pentru că producătorul german la lansa anul viitor un model de serie bazat pe platforma lui Nissan Navara, prefigurat de recent prezentatul Concept Clasa X.

La rubrica de test-drive poți afla impresii noastre despre noile Volvo S90, Suzuki SX4, Ford Kuga, dar și despre noua anvelopă Bridgestone Driveguard.

Nu am uitat nici de comparative, unde Fiat Tipo este atacat de Skoda Rapid, iar 50 de pneuri de iarnă se bat pentru un rezultat cât mai bun.

Rubrica Second-Hand vine cu un nou concept: rațional sau emoțional. În acest număr am comparat un VW Tiguan din 2009 cu un Porsche Cayenne Turbo din 2003, disponibile la același preț.

Și cum cea mai frumoasă poveste rămâne istoria, fascinația ne întoarce în timp preț de un secol, pentru a descoperi cele mai rapide mașini care doborau cândva recordurile de viteză la sol.

Adaugă un comentariu