Revista AUTO BILD nr 24 din 23 noiembrie 2017

Revista AUTO BILD nr 24 a intrat de astăzi în circuitul de difuzare a presei. Ca temă de copertă a acestei ediții am ales revoluția SUV pe care a pornit-o grupul Volkswagen, ca studiu de caz având cel mai nou model al principalului brand: VW T-Roc. Auto Bild a condus în premieră versiunea cu tracțiune integrală și motorizare diesel de 150 CP, într-o configurație care include ăi cutia de viteze cu dublu ambreiaj DSG. Așadar, primele impresii de la volanul lui VW T-Roc, numai în revista AUTO BILD nr 24.

Sfârșitul toamnei este în mod tradițional sărac în modele noi, dar noi am reușit să obținem primele informații și fotografii oficiale cu două modele care au o bază de fani impresionantă: BMW M3 CS și viitorul Jeep Wrangler, care se va lansa săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.

Mult mai activi am fost pe partea de test-drive-uri, iar în acest număr vă prezentăm impresii de conducere cu cele mai fierbinți modele ale momentului. La loc de cinste se află modele sportive, ca noul Porsche Cayenne, Honda Civic Type R, SEAT Leon ST Cupra, Maserati Levante S sau BMW X3 M40i. Alături de acestea, am mai condus Hyundai Kona și versiunea Takumi a Mazdei 3.

Ceva mai multă atenție acordat unui alt model sportiv, după care suspină, desigur, toți tații: Porsche Panamera Sport Turismo, vedeta rubricii Test. În plus, în acest număr vă propunem un comparativ cu SUV-uri compacte, în care VW Tiguan îți dovedește calitățile în fața puternicilor rivali din segment – BMW X1, Kia Sportage și Mazda CX-5. Motorizările cu care s-au înscris  la start cele patru modele sunt cele pe benzină din zona de 180 CP – o alegere mai puțin obișnuită în segment, dar foarte oportună având în vedere problemele cu care se confruntă motorul diesel în ultima perioadă.

Pentru rubrica Second-hand, vă prezentăm BMW Seria 1 (F20/F21), ultimul model compact cu tracțiune spate al mărcii bavareze. Care sunt punctele sale slabe, dar și cele forte ca model la mâna a doua, puteți citi exclusiv în revista AUTO BILD nr 24.

În încheiere, vă prezentăm un material fascinant cu două cabriolete supersport: Audi R8 V10 Plus Spyder și Porsche 911 Turbo Cabrio. Este, probabil, ultima șansă de a conduce în acest an un model decapotabil, așa că le-am ales pe acestea două cu foarte multă atenție.

Adaugă un comentariu