Second-Hand: Mercedes Clasa B vs. BMW Seria 2 Active Tourer – Doar unul e de “Clasă B”

Pe latura practică, Mercedes Clasa B și BMW Seria 2 Active Tourer au cu ce să se laude. Apropo de maturitate conceptuală, pe aceasta o regăsim numai la Benz. Exemplarul de față a fost fabricat în 2014, avea un rulaj de 85.750 km și un preț de 14.980 de euro, în timp ce modelul BMW testat a fost fabricat în 2015 și se afla la un preț de 16.980 de euro. Instrumentarul său indica un rulaj de 49.200 km.

Mai ales limuzinele mai vechi din Clasa E au impresionat prin soliditate. Vorbim despre generațiile W 123, W 124 și W 210, adevărate repere în materie ale anilor 70, 80 și 90. Și am ajuns astfel la vremea în care posesorii lor au ieșit la pensie, căutând un vehicul mai mic, mai practic și cu postul de conducere situat mai sus. Încă de la prima generație (lansare 2005, indicativ T 245), van-ul din Clasa B a fost simpatizat. Mulți dintre cei care au fost în dubiu între VW Golf Plus și Clasa B s-au orientat către aceasta, favorizată de imaginea Mercedes.

Totul a mers perfect pentru această serie a mărcii de lux din Stuttgart până când BMW s-a hotărât să intre în joc. Ca urmare, în martie 2014 a fost lansat BMW Seria 2 Active Tourer. În prima fază a carierei sale, ca și Clasa B, Seria 2 Active Tourer a devenit obiectul unor reproșuri formale din partea adepților mărcii: nu avea tracțiune spate și nici motoare cu mai mult de 4 cilindri. Dacă ne luăm după acestea, nimeni dintre cei care a avut un BMW autentic până atunci nu ar fi trebuit să-și ia Seria 2 Active Tourer. Dar avansarea în vârstă a clientelei acționează imparabil.

Interesant este că apariția acestor van-uri nu a făcut vreun deranj serios pe piața breakurilor. Cât despre statutul lor pe piața second hand, valorile de revânzare scad mult la prima schimbare de proprietar (tipic pentru orice mașină de marcă premium), apoi devin mai stabile. Exemplarele Clasei B din generația W 246 (a doua a seriei) tind acum să nu scadă sub pragul de 10.000 de euro. Pentru BMW, care nu și-a câștigat încă o încredere populară consistentă, prețurile sunt mai mici.

E ceva liniștitor în a conduce un Mercedes mai „bătrân', care a trecut prin tot felul și a rezistat cu bine. Întârzierea sesizabilă a răspunsului la accelerație este binecunoscută printre posesori, dar tinde să fie privită ca un îndemn la înțelepciune. Gurile de ventilație rotunde amintesc de legendarul sedan W 123. Sub capota scurtă se află amplasate în poziție transversală aceleași motorizări care și-au edificat o bună reputație prin cariera Clasei A.

În 2018 au apărut primele dieseluri Euro 6. Chiar dacă au un sunet oarecum aspru, la viteze mari acesta e estompat de zgomotul la vânt. Consumul lor redus va fi apreciat. Șezutul scurt al scaunelor poate afecta confortul pe distanțe lungi. S-au notat plângeri pentru schimbările nu prea fine ale treptelor la cutiile cu dublu ambreiaj.

Pe drumuri de proastă calitate, suspensia e prea fermă. Sunt factori de disconfort care nu contează la prima vedere, dar: AUTO BILD a avut un B 200 CDI la test de anduranță în 2015 și, de-a lungul celor 100.000 km, toți cei implicați au evitat călătoriile lungi.

Cele menționate nu sunt prilej de bucurie dușmănoasă pentru adepții BMW. și varianta 218i Active Tourer din 2015 și-a luat o porție de comentarii din partea echipei editoriale AUTO BILD. Automobilul a convins pe partea comportamentului rutier datorită calităților platformei tehnice și ale direcției.

Pe de altă parte, tenta sportivă a motorului cu 3 cilindri de 1,5 litri (136 CP) s-a cerut a fi plătită la benzinărie (consum de 8,5 l/100 km). La un consum similar, găsești destule motorizări cu 4 cilindri mai rafinate în funcționare. După un rulaj de 36.000 km, acest motor a dat ortul popii. Cauza: un rulment al arborelui cotit!

Ulterior, pe tema respectivă BMW a oferit reparație din partea casei pentru toate mașinile produse înainte de aprilie 2015. Până la terminarea testului de anduranță s-au mai adunat destule, nota finală fiind 4. Mercedes Clasa B s-a dovedit a fi mult mai zdravăn (nota 2).

Situația a fost reflectată și de statisticile AUTO BILD – TÜV Report, în care BMW e pe locul 30, iar Clasa B e pe locul 2, după Porsche 911. Ce-i drept, a doua generație a Clasei B a fost cu adevărat bună. Ca atare, le vom sugera fanilor BMW să aibă răbdare până la viitoarea generație Seria 2 Active Tourer.

Întrebarea persistă: cei care au ales Clasa B au trădat în vreun fel principiile de temelie ale lumii Mercedes? Da și nu. Conceptul practic și postul de conducere sunt bine realizate, iar factorii de disconfort menționați mai devreme apar pe fondul unor pretenții ridicate de la mașină. Cât despre calitatea constructivă, aceasta e la nivelul celor mai apreciate automobile Mercedes, cum au fost W 123 și W 124.

 

Calitatea celei de-a doua generații Clasa B depășește așteptările

Relativ zgomotos în mers, cu suspensie ceva mai dură decât ar fi fost de preferat și cu un design parcă prea convențional față de caracterul mărcii, Clasa B din generația W 246 (cea de-a doua a seriei) a convins datorită altor argumente, care se lasă descoperite în timp. Avem aici de-a face cu un Mercedes adevărat în esență. În ceea ce privește calitatea constructivă și fiabilitatea, aproape nimic nu i se poate reproșa. Statisticile tehnice TÜV o confirmă! În plus, este foarte probabil ca mașinile second hand să fi avut proprietari liniștiți din fire.

Arcurile punții din spate

La primele exemplare s-au văzut arcuri ale punții din spate care au ruginit până au cedat. În prezent, e puțin probabil ca unele dintre acestea încă să fie în dotarea mașinilor.

Cutia de viteze cu dublu ambreiaj

În testul de anduranță, cutia de viteze cu dublu ambreiaj a fost enervantă prin schimbările insuficient de fine ale treptelor și pornirile smucite.

Coroziune

Generația precedentă are o proastă reputație privind sensibilitatea la rugină. Nu se prezintă perfect la acest capitol nici seria T 245, produsă între 2011 și 2018. Nu-i exclus să obțineți reduceri de la Mercedes pentru eventuale reparații de tinichigerie.

Scuturi termice

Acestea constituie una dintre sursele tipice de zgomote supărătoare în mers din zona inferioară a mașinii. Când punctele lor de prindere cedează, e imposibil să nu le auzi.

 

Concept inovator elaborat, implementare cu oarecari scăpări

Lansând Seria 2 Active Tourer, cei de la BMW s-au aventurat pe un teren care le era necunoscut. În mers, la un moment dat capeți senzația că nu e chiar o mașină de marcă premium. Să zicem că rularea nu prea silențioasă se leagă de tenta sportivă a casei, dar nici utilizarea mașinii nu e chiar ieftină. Consumul e relativ mare și nu e exclusă manifestarea unor slăbiciuni de fiabilitate. Un exemplar bine întreținut are de oferit spațiu, versatilitate și o dinamică riguroasă. De asemenea, vizibilitatea este bună. Conceptul său demonstrează că, pe latura practică, SUV-urile nu sunt neapărat preferabile.

Motor cu 3 cilindri

Cuzineții montați în prima fază a fabricației erau semicirculari și se deformau, apoi crăpau, la un moment dat. De cele mai multe ori, asta a însemnat distrugerea motorului. Ca urmare, BMW l-a schimbat cu unul de concepție nouă.

Cutie de viteze manuală

Cumva ironic pentru o marcă premium-sportivă, grila de selecție a cutiilor manuale este sesizabil imprecisă. Știm că bavarezii pot face mai bine de atât!

Ambreiaj

În urma testului de anduranță de 100.000 km, uzura constatată a fost mai avansată decât era de așteptat. De asemenea, forța de lucru cu pedala e relativ rdicată.

Coroziune la uși

Ca și prima generație Mercedes Clasa B, BMW Seria 2 Active Tourer tinde să ruginească pe la marginile inferioare ale portierelor. Exemplarele afectate de coroziunea prematură au fost reparate gratuit de BMW. Singura satisfacție aici este că nu plătești lucrarea din service.

 

Verdict

Acces lejer la bord, flexibilitatea spațiului interior, dimensiuni de gabarit decente. BMW Seria 2 Active Tourer și Mercedes Clasa B sunt bine văzute de clienții de peste 50 de ani. În general, ei sunt grijulii cu întreținerea, ceea ce se reflectă în aspectul general al vehiculelor second-hand. La calitate și fiabilitate, Mercedes stă clar mai bine decât BMW.

Adaugă un comentariu