Volkswagen Scirocco: Alegerea nerațională

Tehnic vorbind, VW Scirocco are multe în comun cu Golf (inclusiv defectele) și e mai nepractic. Urmează distracție pe bune. La un preț amical de 7.980 de euro. Am testat un exemplar fabricat în 2009 cu 122.232 de kilometri la bord.

Incredibil, dar adevărat: discurile de frână din spate ale lui VW Scirocco pot fi găsite pe internet chiar și la prețul de 10,22 euro! Aceasta este una dintre consecințele pozitive ale strategiei platformelor tehnice comune promovate de VW.

Sub caroseria originalului coupé Scirocco se găsește patrimoniul tehnic al compactelor familiale din seria VW Golf, ceea ce înseamnă că piesele de schimb sunt ieftine. Punți, elemente de suspensie, motoare și cutii de viteze – toate acestea provin din colecția de componente ale „fratelui' Golf. Numai că, la pachet cu foloasele, vin și neajunsurile respectivelor piese și subansamble.

Cel mai neplăcut: lanțurile de distribuție zgomotoase (dacă n-ar fi și, în felul lor, periculoase…). Intrăm imediat în detalii. Însă, indiscutabil, Scirocco aduce și satisfacție.Designul său este promițător în sensul respectiv și nu degeaba.

Valorile solide ale lui Scirocco se fac imediat observate. Interiorul oferă patru locuri realist dimensionate și chiar un portbagaj al cărui volum util corespunde criteriilor unei utilizări familiale curente: 300 l. Oferta de motorizări include versiuni realmente puternice (cel mai performant motor cu benzină dispune de 280 CP, iar cel mai viguros diesel are 184 CP).

Agilitatea comportamentului în viraje este favorizată de o suspensie care, în cazul lui Golf, a fost adesea considerată prea fermă. Și aici, când va fi nevoie de piese, prețul lor nu va speria pe nimeni.

Exemplul nostru vizează o mașină din 2009, care este propusă la prețul de 7.890 de euro. Rulajul de 120.000 km nu are nimic exagerat, cutia de viteze este manuală, iar propulsorul de 1,4 litri alimentat cu benzină dezvoltă 122 CP. Căutând, veți găsi destule mașini comparabile.

Ce nu trebuie trecut cu vederea aici: problema lanțurilor de distribuție, care tind să se alungească și, la un moment dat, eventual să se rupă. O astfel de pagubă te va costa scump. Ce-i de făcut? Lesne de intuit care sunt cele trei situații de confruntat: se verifică istoria de service, se întreabă când a fost efectuată cea mai recentă intervenție la distribuție sau, după achiziționarea mașinii, se schimbă lanțul cât de curând – așa, vei putea să dormi liniștit.

Și pe la caroserie s-ar putea auzi zgomote. Ușile care scrâșnesc sunt ceva cunoscut la acest coupé. S-au mai văzut arcuri rupte la puntea din spate. În multe cazuri, se întâmplă cu ultima spiră de jos, ceea ce îngreunează observarea. Arcurile suspensiei sunt piese ieftine.

 

Propulsoarele cu benzină corespund mai bine caracterului de coupé

Oferta a inclus și motoare TDI, însă recomandarea AUTO BILD vizează, în mod expres, propulsoarele cu benzină. În afara sensibilităților care țin de lanțul de distribuție, nimic serios de semnalat. Variantele 2.0 TSI și R au aptitudini sportive convingătoare. Scirocco arată ca un automobil exotic, dar reparațiile sunt ușor de rezolvat (tehnică de VW Golf). Privind cutiile DSG: gândiți-vă de două ori dacă vreți așa ceva. Schimbările treptelor nu sunt prea fine și inspecțiile tehnice se simt la portofel.

 

Coroziune

Manifestările ruginei sunt rare. Aici: înfloriri pe o ranforsare transversală a caroseriei – problemă mai mult cosmetică.

 

Motor

Sensibilitățile lanțurilor de distribuție cunoscute la VW afectează și seria Scirocco. Acordați atenție sonorității motorului și istoricului de service.

 

Suspensie

Arcurile punții din spate se mai rup (de obicei) la ultima spiră. Înlocuirea lor nu pune mari probleme.

 

Discuri de frână

Statisticile TÜV menționează tendințe de uzură prematură. Piesele sunt ieftine.

 

Verdict

Deși Scirocco arată fioros, avem de-a face cu o mașină de mare serie. Punctele slabe nu sunt dintre cele mai grave posibile. Motorizarea TSI are ceva nerv și costurile de exploatare sunt compatibile cu o utilizare familială curentă.

    Alin says:

    Pentru un șofer de Logan,ai folosit mai mult de două vocale, ceea ce e deja o realizare. Când o sa fii in stare sa legi o fraza cu sens,si mai strangi ceva bani,fă-ți o poza cu un Scirocco. Salivezi doar la idee,oe că?

Adaugă un comentariu