Raliul Brașovului 2017 – Borsec continuă aventura în motorsport

Borsec continuă aventura în Campionatul Național de Raliuri și în 2017 alături de echipajul format din Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh. Cei doi au luat startul în cadrul Raliului Brașovului alături de un Citroën DS3 în configurație R3 Max. Cei doi sportivi susținuți de Borsec au întâmpinat o serie de probleme chiar înaintea startului campionatului.

Trecerea la configurația R3 Max a fost întârziată de francezi, o serie de piese ajungând în posesia mecanicilor abia cu o zi înainte de startul Raliului Brașovului. Astfel, Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh s-au văzut nevoiți să plece în prima etapă a sezonului fără niciun kilometru de teste, lucru care s-a tradus printr-o abordare precaută a fiecărei probe speciale. Chiar și așa, cei doi sportivi au mers bine și au parcurs cei 100 de kilometri de probe într-un ritm alert, în ciuda faptului că Adrian era nevoit să se adapteze noului material de concurs. La finalul Raliului Brașovului, echipajul susținut de Borsec a reușit să se claseze pe poziția secundă atât în clasamentul mașinilor cu două roți motrice, cât și la Clasa 5, obținând astfel puncte importante în economia campionatului.

Am încheiat Raliul Brașovului 2017 cu un rezultat mai mult decât mulțumitor, având în vedere situațiile cu care ne-am confruntat în ultimele două săptămâni. Locul 2 în clasamentul mașinilor cu două roți mortice și locul 2 la Clasa 5 sunt rezultate mai mult decât mulțumitoare dacă luăm în considerare faptul că nu am putut efectua niciun kilometru de teste cu noua configurație a mașinii, din cauza furnizorului de piese Citroën Racing, care a întârziat livrarea componentelor până cu o zi înainte de începerea primei etape. Dorim să mulțumim echipei tehnice Omega Motorsport care, prin eforturile depuse, ne-a permis să putem lua startul la prima etapă și, mai mult de atât, să obținem un rezultat onorabil. Cadrul superb de la Brașov, publicul numeros și vremea perfectă au fost ingredientele care au condimentat prima etapă a Campionatului Național de Raliuri al României. Dorim să le mulțumim partenerilor care ne sunt alături și fără de care participarea noastră nu ar fi posibilă: UniCredit Leasing, Borsec, Cipi, Star Lubricants – Mobil 1, Defi, SET Prod-Com, Omniasig Wienna Insurance Group, Pigna, Prodia, partenerilor media KissFm și Vice și, nu în ultimul rând, echipei tehnice Omega Motorsport, condusă de inginerul George Șerban și de Mihai Dobre. Ne vedem în luna mai, la Cluj-Napoca, la Transilvania Rally! ‘, a declarat Adrian Teslovan la finalul Raliului Brașovului.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri este programată pentru intervalul 4 – 6 mai. Aceasta se va desfășura în județul Cluj pe o configurație de asfalt și va conta și ca primă etapă în cadrul Tour European Rally 2017.   Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh vor fi prezenți la startul etapei și promit să-și îmbunătățească evoluția cu fiecare kilometru de probă specială.

Retrospectiva Raliului Brașovului 2017 – Echipajul Adrian Teslovan – Vajk Imre Cseh

Foto / Video – Rallyphoto.ro

Adaugă un comentariu