Auto Bild vă invită la Raliul Aradului 2015

În perioada 7 – 9 mai se va desfășura ediția cu numărul 7 a Raliului Aradului. Anul acesta, la start se vor alinia peste 35 de echipaje atât din țară, cât și din străinătate, iar Mihai Leu, organizatorul acestei întreceri, mizează pe mii de spectatori la proba specială desfășurată în Arad.

Începând cu 2014, Raliul Aradului face parte și din European Rally Trophy (ERC), competiție care se află sub patronajul FIA (Federația Internațională de Autromobilism).

În cadrul CNR, Raliul Aradului are coeficient 1 și este cea de-a doua etapă a acestui sezon.

Anul trecut, etapa de la Arad a fost adjudecată de echipajul BCR Leasing Rally Team format din Edwin Keleti și Botond Csomortani.

Adaugă un comentariu