Oficial: Nissan GT-R LM Nismo prezentat în timpul Super Bowl XLIX

Nissan a profitat de expunerea pe care Super Bowl o oferă și a prezentat în cadrul Marelui Meci noul GT-R LM Nismo. După cum sugerează și numele, proaspătul monopost nipon va concura în cadrul Cursei de 24 de ore de la Le Mans la clasa LM P1.

Noul Nissan GT-R LM Nismo profită de regulile interpretabile ale comeptiției și se prezintă la start cu un motor montat în partea frontală. Vorbim despre un agregat V6 de 3,0 litri twin-turbo a cărui putere este transmisă roților față. Alături de motorul cu combustie internă, GT-R LM Nismo integrează și un sistem pentru recuperarea energiei cinetice.

Așa cum probabil ați intuit, noul Nissan GT-R LM Nismo va concura în cadrul Campionatului Mondial de Anduranță, iar prima cursă, cea de la Silverstone, Marea Britanie, va avea loc pe 12 aprilie.

“Suntem mândri că am prezentat noul Nissan GT-R LM Nismo în cadrul Super Bowl. Alăturarea dintre Marele Meci și Cursa de 24 de ore de la Le Mans – două dintre cele mai urmărite evenimente sportive din lume – ne-a adus în postura să prezentăm cel mai recent proiect al companiei”, a declarat Roel de Vries, director de marketin Nissan.

Sursa | Nissan

Adaugă un comentariu