Raliul Sibiului 2017: Început promițător, final neașteptat

Raliul Sibiului 2017, ultima etapă a ediției din acest an al Campionatului Național de Raliuri Dunlop, s-a desfășurat în acest weekend într-un cadru superb, cu cartierul general și parcul service în Piața Mare din Sibiu.

Superspeciala din centrul orașului și proba Păltiniș, desfășurată pe întuneric, au fost doar câteva din ingredientele care au făcut din Raliul Sibiului 2017 o etapă de referință a Campionatului Național. Nu mai puțin de 70 de echipaje s-au înscris la startul competiției, care a constat în 14 probe speciale cu o lungime totală de 114 km.

Echipajul susținut de Borsec, format din Adrian Teslovan și Vajk Imre Cseh, a început, ca de obicei, în forță, cu un parcurs foarte bun până la finalul probei speciale 12, când planurile au fost date peste cap de o defecțiune tehnică. Iată ce a declarat pilotul Adrian Teslovan, despre acest incident: „Pentru noi, etapa de la Sibiu a fost una de vis, până înainte de startul probei speciale numărul 12. Acolo, transmisia mașinii a cedat, obligându-ne să abandonăm cu trei probe înainte de final, de pe prima poziție a clasei 5 unde aveam un avans de peste 2 minute, și de pe poziția a 5-a din clasamentul general. Este o etapă pe care sigur nu o să o uităm foarte repede. În același timp, ne bucurăm foarte mult că am reușit să creștem ritmul până unde ne-am propus și rămânem optimiști pentru sezonul 2018.

La finalul campionatului, echipajul Borsec s-a clasat pe a doua poziție la Clasa 5 și a ocupat un merituos loc 9 în clasamentul general FIA.

„Urmează o perioadă de pauză competițională pentru fanii acestui sport, dar nu și pentru noi, care începem pregătirile pentru noul sezon – a adăugat Adrian Teslovan. „Mulțumim partenerilor noștri care au crezut în noi și ne-au sprijinit și în acest sezon: UniCredit Leasing, Borsec, Cipi, Star Lubricants – Mobil 1, Defi, City Grill, Interflon, SET Prod-Com, Omniasig Wienna Insurance Group, Pigna, Prodia, partenerilor media Kiss Fm și Vice și nu în ultimul rând echipei tehnice Omega Motorsport conduse de inginerul George Șerban și Mihai Dobre. Ne revedem în 2018, mai puternici și mai motivați!

Foto/video – Rallyzoom.ro

Adaugă un comentariu