IONITY – noua rețea de încărcare de înaltă putere pentru vehiculele electrice

BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company și Volkswagen Group vor lansa IONITY – un joint venture care va dezvolta și implementa o rețea de încărcare de înaltă putere (HPC) pentru vehiculele electrice din întreaga Europă.

Prin lansarea a aproximativ 400 de stații HPC până în 2020, IONITY va facilita călătoriile pe distanțe lungi, marcând un pas important pentru vehiculele electrice. Cu sediul în München, joint venture-ul este condus de Michael Hajesch – CEO și Marcus Groll – COO și are o echipă în creștere, care va ajunge la 50 de angajați până la începutul anului 2018.

Primele 20 de stații electrice vor fi deschise publicului în acest an și vor fi amplasate pe drumuri principale din Germania, Norvegia și Austria, la intervale de 120 km, prin parteneriate cu ”Tank & Rast”, ”Circle K” și ”OMV”. Pe parcursul anului 2018, rețeaua se va extinde la peste 100 de stații, fiecare permițând mai multor clienți, care conduc mașini de la diferiți constructori auto, să-și încarce simultan autovehiculele.

Cu o capacitate de până la 350 kW per punct de încărcare, rețeaua va utiliza sistemul eu-ropean standard de încărcare Combined Charging, pentru a reduce semnificativ timpul de încărcare față de sistemele existente. Se așteaptă ca abordarea de brand-ing neutru și distribuția la nivelul întregii Europe să contribuie la creșterea atractivi-tății vehiculelor electrice.

Alegerea celor mai bune locații ține cont de posibilitatea de integrare a tehnologiilor existente de încărcare, iar IONITY negociază cu proiectele de infrastructură curente, inclusiv cu cele susținute de companiile participante la joint venture și de organismele politice. Investiția demonstrează angajamentul pe care constructorii auto și-l iau pentru dezvoltarea mobilității electrice și se bazează pe cooperarea in-ternațională din industria auto.

Partenerii fondatori, BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company și Volkswagen Group, au părți egale în joint venture, în timp ce alți constructori de automobile sunt invitați să contribuie la extinderea rețelei.

taguri
Adaugă un comentariu