Amestec straniu de soluții tehnice arhaice și avansate, BAIC Beijing BJ40 îi tentează pe doritorii de robustețe și aventură.

Iată că și unii dintre producătorii chinezi scot acum la înaintare argumente privitoare la tradiție: marca Beijing, având specific off-road, este moștenitoarea directă a liniei creative trasate de Beijing Automotive Group Co, întreprindere de stat ale cărei baze au fost puse în 1958. Marca Beijing, ca parte distinctă a grupului BAIC, a început să fie folosită din 2019.

Asta ne dă de înțeles că în spatele lansării noului produs numit BAIC Beijing BJ40 se află o experiență consistentă și că, dincolo de toate, acesta vine ca un pas evolutiv semnificativ în istoria mărcii, purtând încărcătura responsabilității de a duce mai departe și a ridica la cote mai înalte reputația producătorului.

Ce este arhaic la BAIC Beijing BJ40: soluția constructivă cu șasiu separat de caroserie (implică o masă proprie mare a mașinii, dar și o robustețe remarcabilă), accesul la portbagaj prin intermediul unei portiere și roata de rezervă full-size montată în spate, la exterior (practic, ea se adaugă la lungimea mașinii, mărindu-i gabaritul). Consolele față/spate scurte, de asemenea, amintesc de automobilele 4×4 mai vechi, având caracter off-road patentat.

Ce este contrastant de avansat la BAIC Beijing BJ40: bordul plin de ecrane mari, farurile LED cu un design bine personalizat, nivelul general de dotare și numărul ridicat al sistemelor de asistare a conducerii. Una peste alta, ne vine a crede că s-au ales soluții care preiau ce a fost mai bun din, cum s-ar zice, ambele lumi ale segmentului 4×4 off-road: cea veche și cea nouă.

Mai știm că lungimea măsoară 4,80 m, lățimea este de 1,94 m, iar înălțimea atinge 1,89 m. În cazul acestei mașini, varianta de ampatament a noului șasiu numit Building Block 2.0 măsoară 2.76 m. Garda la sol minimă este de 230 mm, iar adâncimea maximă de vad măsoară 750 mm. Nu prea ne-am lămurit la ce performanțe ne putem aștepta de la BAIC Beijing BJ40, care are sub capotă o motorizare turbo de 2,0 litri cu patru cilindri, furnizată de Great Wall Motor, capabilă să furnizeze 245 CP și un cuplu maxim de 395 Nm.

Cât despre cutia de viteze automată, aceasta este o valoare consacrată (întâlnită pe la Aston Martin, Jaguar, BMW, etc.): indicativ 8AT, producător ZF. Tracțiunea este de tip 4×4 nepermanent. Așa cum îl vedeți, BAIC Beijing BJ40 costă în China 185.800 yuan, ceea ce s-ar traduce prin 25.385 USD – preț de chinezărie, desigur.

Adaugă un comentariu

Articole similare