La început de martie a fost aprobată construirea uzinei care va asambla VW Project Trinity, viitorul vârf de gamă al mărcii germane.

Nu știm dacă întâmplător sau nu viitorul sedan de vârf al mărcii VW a primit deocamdată numele Project Trinity (tot așa o chema și pe fata aceea drăguță care dobora tot ce mișcă în filmul Matrix), însă știm că a început construcția unei noi uzine pentru producerea acestor automobile deosebit de avansate. Aproape sigur, vom avea de-a face cu o variantă de serie a conceptului VW ID Vizzion (2018).

Spațiul destinat uzinei se află la Wolfsburg-Warmenau, în vecinătatea platfomei industriale tradiționale a mărcii VW, care a fost edificată acolo prin 1938-39. Producția lui VW Broscuță a demarat acolo abia în septrembrie 1945. Cât despre noua uzină, aceasta va reprezenta materializarea unei investiții de două miliarde de euro. Construcția în sine a uzinei va demara în 2023 și activitatea acesteia va avea o amprentă de carbon neutră.

„Decizia Consiliului Director referitoare la construirea noii uzine este o etapă importantă pentru transformarea mărcii noastre și pentru viitorul unității de producție din Wolfsburg. Astfel, întărim și susținem competitivitatea fabricii principale și oferim forței de muncă o perspectivă convingătoare pe termen lung. Vom stabilim noi niveluri de calitate și performanță în industria auto cu Project Trinity, iar Wolfsburg va deveni o referință globală pentru producția eficientă a vehiculelor avasate tehnic.'  a declarat Ralf Brandstätter (CEO Volkswagen).

Fabricația automobilelor VW Project Trinity (sedanuri cu propulsie exclusiv electrică) va demara în 2026, iar acestea vor fi apte să ofere deplasare autonomă conforme așa-numitului Grad 4. Timpul de încărcare scurtat și autonomia de aproximativ 700 km ar trebui să atragă numeroăi clienți spre noile vehicule VW. Sub caroseria acestora se va găsi o platformă tehnică în întregime nouă, cunoscută în prezent sub indicativul SSP. Dacă nu uităm la silueta pe fond închis pe care VW a dat-o publicității astăzi, ajungem la idea că VW Project Trinity va arăta aproximativ asemenea conceptului VW ID Vizzion din 2018: bot destul de scurt, forme fluide, lungime 5163mm, lățime 1947 mm, înălțime 1506 mm, ampatament 3100 mm. Conceptul avea la puntea din față un motor de 75 kW (102 CP), iar la acea din spate unul de 150 kW (204 CP), puterea sistemului fiind cotată la 225 kW (306 CP).

Adaugă un comentariu

Articole similare