Audi Q5 de la 15.000 de euro – la preţ de Polo

La Ingolstadt, totul se întâmplă în viteză. SUV-ul compact Q5, proaspăt lansat pe piaţă, trebuie să dea o replică viguroasă lui X3, care de cinci ani se bucură de succes pe acest segment. Graba nu este însă o calitate pentru un model matur. În cazul lui Q5 din 2008, lucrurile au stat altfel. Poate şi pentru că multe componente au fost donate de A4 quattro – o sursă foarte bună.

Cea mai populară şi, prin urmare, cea mai răspândită versiune de motorizare pentru Audi Q5 a fost motorizarea diesel TDI de 2,0 litri din panoplia VW. Gama porneşte de la 143 CP şi tracţiune faţă. Dacă vrei să foloseşti întreaga capacitate de tractare (2,4 tone) sau să parcurgi terenuri mai dificile, mai bine alegi versiuni mai puternice, de 170 CP sau 177 CP, disponibile standard cu tracţiune integrală.

Motorizat astfel, Q5 nu este un Porsche killer, dar păstrează caracteristici dinamice bune la un consum de combustibil rezonabil. Opt litri de motorină îi sunt suficienţi în majoritatea cazurilor pentru a parcurge 100 km. Rechemarea pentru remedierea galeriei de evacuare, care a afectat şi Q5, a fost deja bifată de modelul testat de noi la un dealer de maşini rulate din Bockel.

Ceva mai sus în gamă se află puternicul şi rafinatul diesel cu şase cilindri, de 3,0 litri şi 240 CP sau 258 CP, care asigură performanţe suverane şi o călătorie foarte relaxată. Dacă asta nu este suficient, o versiune „S a fost, de asemenea, disponibilă. Sau se poate opta pentru unităţi pe benzină. Cu toate că acestea nu au fost foarte reprezentative în cifrele de vânzări (cu numai 20%), acestea sunt acum în atenţia cumpărătorilor, după restricţiile aplicate motoarelor diesel în mai multe oraşe europene.

Cu toate acestea, motoarele pe benzină, cu un consum cu 2-3 litri mai mare, sunt o soluţie doar pentru puţini cumpărători, care nu parcurg distanţe foarte mari. Cu un consum mediu de 11,8 l/100 km, unitatea TFSI de 211 CP nu este cu mult mai eco decât hulitul diesel. Mai ales că aceia care aleg un Q5 trebuie să fie atenţi şi la costurile de exploatare. Asigurările sunt scumpe, iar reviziile şi piesele de schimb au preţuri ridicate.

Din fericire, despre defecţiuni se poate vorbi doar foarte rar. Q5 nu are doar una dintre cele mai ridicate cotaţii, ci este şi unul dintre cele mai fiabile modele din clasa sa. La TüV, dosarul este impecabil: cu excepţia  unor probleme ocazionale la articulaţii, inspectorii TüV au foarte rar obiecţii. Acoperişurile panoramice, care se puteau crăpa la primele modele, au fost înlocuite între timp prin bunăvoinţa reprezentanţelor.

Iniţial, scepticii au luat în vizor cutia DSG cu şapte trepte, folosită pentru prima oară pe Q5. Va rezista la sarcină mare, eventual la remorcare şi off-road, sau va avea soarta nefastă a defunctului Multitronic? Răspunsul este clar: rezistă. Chiar şi în cazul utilizării off-road, nu se cunosc cazuri de cutii de viteze sau ambreiaje cu probleme. Aşadar, dacă vreţi un Q5, momentul este cât se poate de bun.

taguri
Adaugă un comentariu