Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că prin Direcția Tehnică are în derulare Contractul de servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de execuție aferent Autostrăzii Brașov – Bacău.
În data de 22.05.2020 a fost semnat contractul de servicii nr. 92/30534 între CNAIR S.A și Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. & PRIMACONS GROUP S.R.L. Valoarea Contractului este de 20.093.359,86 lei fără T.V.A și are o durata de 30 de luni. Ordinul de începere a fost emis în data de 10.07.2020 iar până în prezent prestatorul a elaborat analiza multicriterială privind alegerea alternativelor de traseu, etapa 1 și etapa 2.
În perioada 25-27.11.2020 au fost realizate vizite în teren pentru identificarea unor posibile constrângeri/obstacole pe traseele alternativelor propuse.
După efectuarea vizitei în teren, prestatorul a prezentat alternativele de traseu propuse inițial, iar în perioada imediat urmatoare vor fi realizate dezbateri publice cu autoritățile locale pentru a corela traseele autostrăzii cu obiectivele/investițiile locale și pentru a maximiza aportul socio-economic al autostrăzii. Lungimea estimată a acestei autostrăzi este de 165 km iar sursa de finanțare este 85% Fonduri Externe Nerambursabile și 15% Cofinanțare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2020/12/Autostrada-Brasov-–-Bacau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2019/08/autostrada-chinezi-europa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2016/07/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)