BMW prezinta versiunea coupe a conceptului i3

BMW aduce la L.A. Auto Show versiunea coupe a conceptului electric i3. Noul prototip duce mai departe limbajul de design al noii linii de modele ecologice din seria i si ne da mai multe indicii despre versiunea finala de serie a micului i3.

Caroseria si sasiul noului i3 Concept Coupe sunt realizate din fibra de carbon si plastic, iar dimensiunile modeste de 3,96 m lungime, 1,76 m latime si 1,55 m inaltime, sunt similare cu cele ale variantei cu cinci portiere.

Propulsia este asigurata de un motor electric de 170 CP si 250 CP, alimentat de baterii Litiu-Ion, ascunse de privirile indiscrete sub podeaua masinii. Pozitionarea acestora nu tine doar de ratiuni de spatiu, ci duce si la coborarea centrului de greutate, contribuind, astfel, la cresterea agilitatii si stabilitatii in virajele abordate la limita. Puterea este transmisa exclusiv rotilor din spate. BMW nu a confirmat inca lansarea unei variante suplimentare hibride, modelul cu cinci usi urmand sa beneficieze, insa, si de o astfel de optiune.

La interior, stilul minimalist inaugurat de conceptul cu cinci portiere a fost pastrat, dar cockpitul si finisarea se apropie mai mult ca oricand de varianta de serie care va fi disponibila in showroomuri. Pentru un plus de confort si spatiu, podeaua este perfect plata, iar tunelul median a disparut cu desavarsire.

Adaugă un comentariu