Cea mai neagră mașină din lume: BMW X6 Vantablack

Vantablack este numele unei tehnologii care a dat naștere celei mai închise nuanțe de negru din lume.

Pentru prima dată, avem o mașină vopsită cu Vantablack. Vorbim despre noua generație BMW X6, care a fost vopsită în VBx2. Aceasta din urmă este o variantă a nuanței Vantablack gândită inițial pentru aplicații științifice și pentru arhitectură, dar se pare că poate fi aplicată și pe un automobil.

Deoarece aplicarea unui strat de Vantablack ar face un obiect să își piardă trăsăturile definitorii pe care le remarcă ochiul uman și asta ar acoperi mai toate detaliile de design, a fost utilizată versiunea VBx2, care are o reflexie hemisferică totală de un procent.

Acest lucru înseamnă că nuanța este în continuare considerată ‘super negru’, dar încă permite o reflexie subtilă astfel încât să nu estompeze complet anume detalii de design. În același timp, utilizarea acestei nuanțe lasă impresia că vehiculul și-a pierdut aspectul tridimensional, dar cei de la BMW, alături de inventatorii Vantablack, sunt încântați de rezultat deoarece X6 are un design care permite chiar și asemenea artificii, a explicat Hussein Al Attar, director creativ al departamentului de design auto de la Designworks și omul responsabil de designul noii generații X6.

Ce este Vantablack?

Vantablack este un acronim care înseamnă Vertically Aligned Nano Tube Array, adică o matrice din nanotuburi de carbon. Fiecare nanotub are o lungime între 14 și 50 de micrometri și un diametru de 20 nanometri, ceea ce înseamnă că este de aproximativ 5.000 de ori mai subțire decât un fir de păr uman. Într-un singur centimetru pătrat ‘încap’ aproximativ un miliard de asemenea nanotuburi aliniate vertical și orice lumină care atinge acea suprafață va fi absorbită în loc să fie reflectată. Rezultatul acestui proces înseamnă și conversia luminii în căldură.

Inițial, tehnologia din spatele Vantablack era destinată industriei aerospațiale, având rolul de a acoperi aluminiul și componentele optice pentru a permite vizualizarea galaxiilor îndepărtate și a stelelor care nu ar putea fi remarcate altfel din cauza luminii generate de Soare. Prima versiune de Vantablack a fost prezentată în 2014 de Surrey NanoSystems și absorbea 99.965 procente din lumină, ceea ce elimina aproape integral reflexiile.

Vânzările celei de-a treia generații a lui BMW X6 vor demara în luna noiembrie a anului curent, dar debutul public al acestui exponat va avea loc în Septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. În primă fază, finisajul Vantablack nu va fi disponibil pentru achiziție, dar acest lucru nu este exclus de reprezentanții BMW.

Peste câțiva ani, ar putea exista și vopseluri auto aftermarket care să asigure acoperirea unui element cu Vantablack, dar este clar că acestea vor fi deosebit de scumpe având în vedere complexitatea materialului și cerințele sale de aplicare.

Citeşte şi

BMW X6 M a reușit un timp de 8:20 minute pe Nurburgring. Este mai lent decât vechiul M3 E92!
BMW Bruce Banner’ X6 devine Incredibilul Hulk în contact cu apa caldă

BMW X6 de la 24.000 de euro: Bizarerie sau recomandare?

Adaugă un comentariu